Un cor psaltic din Arad, premiat la Concursul internațional de muzică sacră din Polonia

Duminică, 26 septembrie 2021, au fost anunțate rezultatele Concursului Internațional de Muzică sacră din Bialystok – Polonia.

Printre participanți s-a aflat și un grup din România – Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” de la Arad.

Psalții arădeni au obținut locul al treilea în categoria „Coruri de parohie”.

Urmărește prestația lor:

Vezi și lista cu celelalte coruri premiate la Bialystok.

Corul „Sfântul Ioan Dmaschin” a fost înființat în 2008, la inițiativa unor elevi seminariști din Arad în frunte cu elevul Daniel Alb, din dragoste de Dumnezeu și de cântarea bisericească, notează publicația locală Glasul Cetății.

În componența Corului psaltic se găsesc preoți, diaconi, studenți teologi, elevi seminariști și tineri din diferite domenii de activitate.

Repertoriul grupului este format din cântări bisericești, bizantine și locale, colinde și cântece patriotice. A susținut numeorase slujbe și concerte în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, în Eparhiile învecinate dar și în Diaspora, la Dortmund, Ulm, Augsburg, Gyula, Bătania, Viena, Praga.

În anul 2014 a participat la Concursul Național de Muzică bisericească „Tineri, lăudați pe Domnul!”, organizat de Patriarhia Română, unde a obținut premiul al II-lea. Din anul 2018, dirijorul Corului psaltic este Părintele Gabriel Streulea.

Foto credit: Glasul Cetății

Comentarii Facebook


Știri recente