Ultima parte a slujbei Canonului Mare la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

Numeroşi credincioşi ieşeni, alături de studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, au participat joi seara, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, la slujba Pavecerniţei Mari, informează „Ziarul Lumina”.

La începutul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a rostit ultima parte a Canonului alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, ce se termină cu cântarea a noua, unde pocăinţa devine un izvor al bucuriei şi al nădejdii. După citirea Canonului, a urmat rânduiala propriu-zisă a Pavecerniţei Mari din timpul Postului Mare, la sfârşit rostindu-se rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne şi stăpânul vieţii mele“, şi Evanghelia.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, IPS Teofan a vorbit despre starea de pocăinţă, de conştientizarea păcatelor, pe care ar trebui să o avem în această perioadă a Postului Mare: „Vremea postului în care ne aflăm acum ar trebui să fie o tânguire neîncetată după raiul cel pierdut. Strigătul lui Adam «miluieşte-mă, Dumnezeule, primeşte-mă din nou întru Împărăţia Ta» trebuie să fie strigătul şi gândul nostru de fiecare zi, de fiecare clipă. Cu cât omul strigă mai mult ca Dumnezeu să-l ierte de preamultele lui păcate, cu cât plânge mai mult pentru fărădelegile sale, lacrimile sale vor deveni plâns de bucurie dătător şi izvorâtor de nădejde. Omul, prin rugăciunea «miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă», poate să cunoască, precum Sfânta Maria Egipteanca, atât de mult pomenită în aceste zile, bucuria desfătării Împărăţiei cerurilor“.

Comentarii Facebook


Știri recente