Toate se liniştesc în faţa omului blând, spune Episcopul Ignatie reamintind profilul duhovnicesc al Sf. Ioan Maximovici

Episcopul Ignatie al Hușilor a vorbit la hramul paraclisului mănăstirii Văcăreștii Noi – Constanța, despre profilul duhovnicesc al Sfântului Ioan Maximovici. În omilia rostită joi, părintele episcop a subliniat câteva virtuţi specifice marelui ierarh: blândeţea, lipsa judecării aproapelui şi rugăciunea.

„Omul blând, care are apele sufletului senine, frumoase, este un om care te hrăneşte spiritual. Prezenţa lui este un motiv de pace şi de foarte multă linişte. Toate se liniştesc în faţa omului blând. Sfântul Ioan Maximovici a întrupat foarte frumos cuvântul lui Hristos «veniţi la Mine toţi cei împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă sufletelor voastre»”, a spus Episcopul Ignatie.

Blândeţea şi lipsa judecării aproapelui se află în strânsă legătură, a explicat Părintele Episcop Ignatie.

„Din această lipsă de a judeca pe cineva, de a calomnia sau murdări pe cineva, îi venea liniştea pe care o împrăştia în jurul său. Această linişte se putea citi din ochii săi, din privirea lui senină şi din modul delicat în care se comporta cu cei din jur. Omul care judecă, care decimează sufletul unui om, murdărindu-l şi mototolindu-i identitatea, trăieşte o mare nelinişte”.

O altă virtute importantă pe care Sfântul Ioan Maximovici a deţinut-o a fost rugăciunea intensă.

„Într-o omilie a sa ni se spune că termometrul vieții duhovnicești este dat de dispoziția pe care un suflet o are pentru a se ruga. Cu cât această dispoziție este mai intensă, mai consecventă, cu atât căldura relaţiei cu Dumnezeu este una autentică, frumoasă”.

Liturghia a fost oficiată de Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului împreună cu Episcopii Ignatie al Huşilor şi Paisie Lugojeanul.

Sfântul Ioan Maximovici

S-a născut în sudul Rusiei, în anul 1896.

În 1921 plecat la Belgrad împreună cu întreaga familie. În 1925 a absolvit facultatea de teologie, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism și hirotonit ierodiacon în mănăstirea Milkovo, luând numele de Ioan.

Între anii 1929-1934 a fost profesor la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bitol. În anul 1934 a fost hirotonit episcop. A fost trimis în China, în Eparhia Shanghaiului unde a desfăşurat o activitate misionară rodnică.

În 1946 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop. În anul 1951, arhiepiscopul Ioan este trimis în Europa, mai întâi la Paris, apoi la Bruxelles.

În anul 1962, Arhiepiscopul Ioan a fost invitat la San-Francisco, desfăşurându-şi misiunea în cea mai mare eparhie ortodoxă din America.

Sfântul Ioan Maximovici a trecut la cele veşnice în ziua de 2 iulie 1966, în Seattle. A fost canonizat în 1994.

Sursă foto: Orthochristian

Comentarii Facebook


Știri recente