Tinerii din ASCOR București au cântat colinde și au pomenit eroii revoluției la Crăciunul Studențesc

ASCOR București a organizat duminică tradiționalul Crăciun Studențesc în holul Central al Facultății de Litere. Studenții prezenți au cântat colinde, au organizat o strângere de fonduri și au pomenit eroii revoluției.

Seara a debutat cu o alocuțiune ținută de Părintele Vasile Gavrilă, coordonatorul ASCOR București.

În cadrul serii au cântat colinde mai multe grupuri, printre care Corul Liceului Teoretic ,,Sfinții Trei Ierarhi”, Corul Asociației „Studenți pentru Viață”, Corul ASCOR București și Grupul psaltic de la Paraclisul Universitar ,,Sfântul Nicolae” – Ghica.

Strângerea de fonduri a fost organizată pentru Maria, o tânără care a fost diagnosticată cu o boală gravă. Voluntarii au pregătit decorațiuni lucrate manual pe care le-au oferit participanților în schimbul donațiilor oferite.

Evenimentul s-a încheiat cu un parastas pentru eroii revoluției oficiat de coordonatorul ASCOR, după care tinerii au mers la Crucea din Piața Universității unde au cântat colindul „O, ce veste minunată!”.

Voluntarii ASCOR au dedicat colindatului întreaga perioadă a lunii decembrie, astfel că ei au mers deja la Mănăstirea Antim, Biserica „Sfinții Arhangheli” – Huedin, Paraclisul Universitar ,,Sfântul Nicolae” – Ghica, Mănăstirea Cernica, Institutul Fundeni, Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului, dar și Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

,,Prin colindele pe care le-am ales anul acesta, am făcut punte între generații. Noi, cei de azi, care am uitat de preocupările străbunilor noștri, de bucuria impregnată în ritmurile tobelor și ale zurgălăilor, am reușit să împletim atât de bine latura tradițională a colindelor cu cea duhovnicească pe care încercăm să o cultivăm în asociația noastră”, a declarat Andrei Bândilă, dirijorul grupului de colindători ASCOR București în comunicatul transmis Agenției de știri Basilica.ro.

Perioada colindelor se va încheia pentru ASCOR București cu Tabăra de Anul Nou desfășurată la Mănăstirea Putna.

Foto credit: ASCOR București / Iulian Țugui

Comentarii Facebook


Știri recente