Târnosirea bisericii mănăstirii Mălaia

Biserica Mănăstirii Mălaia, cu hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Mucenic Ioan Rusul”, a fost târnosită sâmbăta aceasta. Slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor de ierarhi din care au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Serverinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Andrei Făgărășanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, după cum informează TRINITAS TV. De asemenea, ierarhii au participat și la oficierea Sfintei Liturghii.

La eveniment au participat reprezentanți ai administrației locale și centrale, personalități ale vieții culturale vâlcene, monahi. Răspunsurile au fost date de corul Catredralei Arhiepiscopale din Râmnicu-Vâlcea.

Credincioșii prezenți la acet moment de sărbătoare s-au putut închina și la moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse de la Mănăstirea Bistrița olteană.

Piatra de temelie pentru noua biserică a Mănăstirii Mălăia a fost pusă la data de 12 iunie 2012. Așezământul monahal este situat în pitoreasca Vale a Lotrului.

Comentarii Facebook


Știri recente