La sfârșitul anului bisericesc, pe 29 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește ‘Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul’, zi de post.
Sfântul Ioan Botezătorul este cunoscut în mod special pentru sfințenia vieții lui, pentru severitatea ascezei și râvna înflăcărată după dreptate și după cele cerești. A fost denumit de imnologii Bisericii ‘înger în trup’ sau ‘înger omenesc’.
Sfântul Ioan a fost Proroc și Înaintemergător al Mântuitorului Iisus. A fost pecetluit cu această chemare încă de la venirea lui pe lume, printr-o naștere minunată, vestită de înger (Luca 1, 17; 76); apoi, încă de tânăr este un Proroc al pocăinței: iubește înfrânarea și viața aspră din pustia Iordanului. Aici, în pustie, trăiește, predică, mărturisește și botează în Iordan pe cei care cred în cuvântul lui (Luca 3, 1-6; Matei 3, 2-6); predica lui era: schimbarea vieții, întoarcerea la Dumnezeu și împăcarea cu El, pentru a primi viața nouă pe care o aduce Împărăția lui Mesia: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 3, 2). El împlinește în faptă ceea ce predică, prin înfrânarea și viața grea pe care o duce; îmbrăcat în haina aspră, de păr de cămilă, nemâncând pâine, nici bând vin (Matei 3, 4; Luca 7, 33), hrănindu-se doar cu lăcuste și miere sălbatică, ca un adevărat înger în trup, cum îl arată unele icoane. Botezul lui Ioan nu era botezul nostru, al creștinilor. El însuși făcea deosebire între cele două botezuri: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine… vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc” (Matei 3, 11). Dar Sfântul Ioan, și pentru acest botez, cerea „roadă vrednică de pocăință” (Matei 3, 8), dragoste de oameni, milostenie, dreptate, omenie, osândind pe fățarnicii care-l ispiteau, cărora el le spunea „pui de vipere” (Matei 3, 7). Atât de mare faimă de Proroc al Domnului își atrăsese Ioan, încât mulți se întrebau: „Nu cumva Ioan este Hristos-Mesia?”. Iar Ioan le răspundea: „Nu sunt eu Hristosul… Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptați calea Domnului… Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L știți, Cel ce vine după mine, Care înainte de mine a fost și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei… dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apă” (Ioan 1, 20; 23; 26-27; 31). Mântuitorul Însuși îl cinstește pe Sfântul Ioan, ca pe un adevărat Proroc, zicând: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie?… Un proroc? Da, zic vouă, și mai mult decât un proroc… Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11, 7; 9; 11). Iar dovada cinstei de care se bucura Sfântul Ioan este că Mântuitorul Iisus S-a lăsat botezat de către el în Iordan. În Sfintele Evanghelii, Sfântul Ioan este prezentat ca un martor al dumnezeirii Mântuitorului; momentul culminant din viața Sfântului Ioan a fost însă, atunci când, botezând, a mărturisit, printre oamenii din vremea lui, pe Hristos-Mesia, în persoana Domnului Iisus, după semnul ce i s-a încredințat: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer, ca un porumbel, și a rămas peste El! Și eu nu-L cunoșteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 32-34). Este momentul când Sfântul Ioan înțelege că la Botezul lui în Iordan, Domnul Hristos era de fapt „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), Care S-a botezat pentru noi, fiind fără de păcat; iar slujirea din clipa aceasta a Sfântului Ioan pentru Mântuitorul, se schimbă și se face dăruire până la jertfă. Așadar, pe doi dintre cei mai buni ucenici ai săi, Sfântul Ioan îi îndeamnă să se ducă și să urmeze pe Domnul Iisus (Ioan 1, 35-40). Iar atunci când câțiva dintre ucenicii săi încearcă să-i strecoare în suflet o urmă de invidie față de Mântuitorul, Sfântul Ioan, printr-o zguduitoare înălțime de suflet, le răspunde: „Nu poate un om să ia nimic dacă nu i s-a dat lui din cer… Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 27; 31; 30).
În lupta sa pentru trezirea sufletelor, Sfântul Ioan Botezătorul nu putea să nu se întâlnească și cu păcatul cel mai scandalos din țara sa. Regele Irod Antipa († 39) își izgonise legiuita soție și trăia acum cu Irodiada, soția fratelui său Filip. Ioan îl mustra pe Irod, zicându-i: „Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). Dar mânia Irodiadei nu dormea. Mai întâi, ea a obținut de la Irod arestarea Sfântului Ioan și întemnițarea lui în cetățuia Maherus, dincolo de Iordan. Când Irod și-a serbat ziua dând un ospăț mai-marilor poporului, conducătorilor oastei și fruntașilor din Galileea, fata Irodiadei a intrat la ospăț și a dansat, și a plăcut mult lui Irod și oaspeților lui. Împăratul a zis: ‘Cere-mi orice vrei, și-ți voi da’, adăugând cu jurământ: ‘Orice-mi vei cere îți voi da, până la jumătate din împărăția mea’. Fata a ieșit afară și a întrebat-o pe mama ei ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul pe tipsie. Împăratul s-a întristat, dar din pricina jurământului și de ochii celor ce ședeau împreună cu el la masă a poruncit să fie tăiat capul Sfântului Ioan și adus Irodiadei. Tradiția spune că soldații au năvălit în temniță și i-au tăiat capul Botezătorului pe când acesta se ruga. Multă vreme Cinstitul cap al Sfântului Ioan a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns, în castelul din Maherus, unde se săvârșise uciderea. Știa de aceasta și Ioana, femeia dregătorului lui Irod, care era ucenică în ascuns a Domnului Hristos.
După tradiție, Ioana a luat de acolo capul Sfântului Ioan și l-a îngropat la Ierusalim în Muntele Eleonului într-un vas de lut. S-a păstrat știrea între creștini, iar aceasta e socotită prima aflare a sfântului cap. A stat acolo până în vremea binecredincioșilor împărați Constantin și Elena, când Cinstitul cap a ajuns la Emesa, la un olar, purtat de doi călugări. O vreme capul a stat acolo, din loc în loc, în mâinile credincioșilor, până în anul 453, când episcopul Uranie al Emesei l-a așezat în biserica cetății, unde făcea numeroase minuni. Aceasta este socotită a doua aflare.
După mulți ani, Cinstitul cap a fost dus în locul numit Evdomon, în Constantinopol, iar pe vremea luptei împotriva sfintelor icoane a fost la Comane, în hotarul Imperiului Bizantin cu Armenia și îngropat acolo. A fost adus, din nou, în 860, în Constantinopol, pe vremea împăratului Mihail, de către Sfântul Ignatie, patriarhul Constantinopolului.
Aceasta este cea de-a treia și cea din urmă aflare a cinstitului cap. Biserica Ortodoxă a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători: Zămislirea lui – 23 septembrie; Nașterea – 24 iunie; Soborul lui – 7 ianuarie; Tăierea capului – 29 august; Prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului său – 25 mai.
