Susțin mărturiile patristice apusene „extrema unctio”?

Biserica Apuseană a susținut, pentru o lungă perioadă de timp, că Taina Sfântului Maslu poate fi administrată doar persoanelor aflate pe patul de moarte. Astfel, Taina Maslului a fost transformată în ceea ce astăzi cunoaștem drept ‘extrema unctio’. Este adevărat că, de la Conciliul Vatican II, ținut între 1962 și 1965, și până în prezent, Biserica Romano-Catolică a extins aria de persoane cărora le poate fi administrată Taina, incluzând aici nu doar bolnavii aflați pe patul de moarte, ci și persoanele bolnave incurabil sau care suferă de afecțiuni serioase, în special bătrânii.

Cercetarea lui A. Chavasse

Numele de Antoine Chavasse nu ne spune prea multe. Nici nu are cum, având în vedere că nici una dintre lucrările sale nu a fost tradusă până în prezent în limba română. Antoine Chavasse este însă autorul celui mai bun studiu scris vreodată pe mărturiile patristice apusene legate de Taina Sfântului Maslu (Antoine Chavasse, ‘Étude sur lâonction des infirmes dans lâÉglise Latine du IIIe au XIe siècle’, Lyon, 1942, 206 pp.). Este adevărat că studiul lui Chavasse începe cu secolul al III-lea și se oprește la secolul al XI-lea, dar nu este mai puțin adevărat că traducerile celor peste 50 (!) de texte patristice însoțite de note și comentarii, precum și de un voluminos dosar analitic al principalelor aspecte ale Tainei Maslului (modalitatea de administrare a Tainei, săvârșitorul ei, efectele principale, dezvoltarea ritului liturgic etc.) nu au mai fost egalate de alte studii până în prezent. Antoine Chavasse a prezentat toate aceste elemente importante ca o simplă teză de doctorat, publicată din nefericire doar parțial, într-un număr destul de restrâns de exemplare de Universitatea din Lyon, locul unde a fost susținută. Contribuția cercetătorului francez este una inestimabilă și cu atât mai prețioasă cu cât susține, pe baza textelor patristice analizate, că ‘extrema unctio’ nu a păstrat o continuitate fidelă cu Tradiția Bisericii, îndepărtându-se, lent, de moștenirea Sfinților Părinți. Ne-am propus să analizăm în cadrul acestui articol cum a ajuns Chavasse la această concluzie și dacă opinia lui este una corectă și care respectă textele patristice analizate.

Mărturia textelor liturgice

La finalul studiului său cuprinzător, Antoine Chavasse afirmă următoarele: ‘Majoritatea textelor nu menționează decât efectul asupra trupului. Cele treizeci de formule de binecuvântare pe care le-am studiat aici vorbesc despre acest efect cu un lux de detalii care ne uimește, iar cinci dintre ele, și anume cele mai vechi, nu amintesc deloc de un efect spiritual al ungerii. Alte trei menționează vag un efect asupra sufletului, dar este dificil să afirmăm clar în ce constă acest efect. Ultimele cinci formule vorbesc despre iertarea păcatelor, fără a uita să menționeze – cu excepția celor două formule din Molitfelnicul de la Bobbio – importanța extrem de mare a efectelor trupești’ (Antoine Chavasse, ‘Étude sur lâonction des infirmes dans lâÉglise Latine…’, p. 191). Așadar, în primele unsprezece secole, în Biserica Apuseană puteau fi identificate doar două rugăciuni de binecuvântare, aflate într-un manuscris intitulat ‘Molitfelnicul de la Bobbio’, care nu menționau deloc regenerarea trupească a creștinului căruia i se administrează Taina Maslului. Observăm cum cele mai multe rugăciuni de binecuvântare a untdelemnului menționează ambele efecte: atât vindecarea trupească, cât și cea sufletească. Numărul lor este de șaptesprezece, prin deducție logică. Un alt element interesant amintit aici de A. Chavasse constă în faptul că toate cele cinci rugăciuni vechi de binecuvântare a untdelemnului, aparținând secolelor III și IV, nu conțineau absolut nici o referire la o vindecare sufletească, ci cereau numai vindecarea și recuperarea fizică a creștinului bolnav. În decurs de opt veacuri însă, lucrurile ajunseseră exact la antipozi. Preoții apuseni cereau ca persoana bolnavă, aflată pe patul de moarte, să ajungă în Împărăția cerurilor și să se mântuiască. Dintr-o modalitate de vindecare fizică, Taina Maslului ajunsese un fel de pecete ultimă, pusă pe fruntea celor care urmau să moară.

Mărturia Sfinților Părinți

Un alt aspect interesant subliniat de A. Chavasse constă în faptul că Sfinții Părinți nu au susținut nici ei întotdeauna existența unei iertări a păcatelor prin Taina Maslului. Doar Cezar de Arles menționează vag o iertare a păcatelor oferită prin administrarea Tainei Sfântului Maslu, în timp ce Papa Inocențiu I, Beda Venerabilul și Cassiodor nu fac nici o mențiune în acest sens. Mai mult decât atât, Beda Venerabilul și Cassiodor împart pasajul din Epistola Sfântului Apostol Iacov (5, 14-16) în două mărturii distincte: cea legată de vindecarea fizică de Taina Maslului, iar cea legată de iertarea păcatelor de Taina Pocăinței. A. Chavasse evidențiază, de asemenea, că mărturiile de vindecare cuprinse în diversele biografii aghiografice (vieți ale sfinților) nu fac mențiune deloc despre iertarea păcatelor, ci doar de vindecarea trupească. De asemenea, nu există nici o mărturie legată de o eventuală ungere în favoarea ușurării trecerii la cele veșnice pentru o persoană bolnavă.

Ungerea celor bolnavi

Al patrulea aspect evidențiat de Antoine Chavasse constă în ideea că ungerea era efectuată întotdeauna asupra unei persoane bolnave, dar niciodată asupra unei persoane muribunde. În perioada respectivă, ungerea cu untdelemn sfințit era administrată și în situații care nu necesită neapărat o intervenție în zilele noastre, cum ar fi în cazul oamenilor muți sau surzi. Însă nimic nu ne poate împiedica să Îi cerem lui Dumnezeu să ne vindece chiar și în aceste cazuri. Miracolele nu sunt interzise nimănui și cu atât mai puțin unui creștin. Poate că aici se află greșeala lui Antoine Chavasse, care ajunge să afirme la un moment dat că printre bolile care nu mai au rezonanță astăzi pentru Taina Maslului sunt și… posedările demonice. Din câte știm, demonii nu au încetat să lucreze în cursul veacurilor pentru că au îmbătrânit sau au ieșit la pensie. Ei sunt activi și în zilele noastre, poate mai mult ca niciodată. Însă Chavasse ne spune indirect altceva, și anume că, în vechime, Taina Maslului era considerată ca fiind potrivită pentru orice boală, în vederea obținerii vindecării. Dacă ar fi să extrapolăm această idee în zilele noastre, ar însemna că orice tratament medical ar trebui dublat de prezența la Taina Sfântului Maslu. În concluzie, putem spune că ‘extrema unctio’ nu a fost susținută în primele opt veacuri de nici o mărturie patristică sau liturgică în Biserica Apuseană. Scopul Tainei nu a fost niciodată să ne pregătească imediat pentru trecerea la cele veșnice, ci acela de a ne oferi vindecarea fizică în fața bolii care ne atacase cu multă furie. Chavasse a dovedit cu prisosință că textele patristice și liturgice susțineau exact contrariul față de opiniile scolastice exprimate mai târziu. Care au fost aceste opinii scolastice? Vom începe să le detaliem în materialele următoare, deoarece transformarea Tainei Maslului în ‘extrema unctio’ a fost o etapă îndelungată, cu multe momente de ezitare și indecizie și care, în cele din urmă, a fost revocată parțial de ierarhia Bisericii Romano-Catolice în secolul al XX-lea. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 10.05.2012)

Comentarii Facebook


Știri recente