Spiritualitate creștină pentru cei mici: Ce a ieșit din mâinile copiilor participanți la atelierele Parohiei Mavrogheni

Sâmbătă, la Parohia Mavrogheni din Capitală, s-a desfășurat ultimul atelier de creație cu copiii din comunitate. Copiii au încondeiat, pictat sau decorat ouă de Paște (în funcție de vârstă) în tehnica tradițională, folosind ceară topită.

Creațiile copiilor au completat un panou cu desene și colaje cu tematică spirituală realizate pe parcursul celor două luni în care s-au derulat atelierele parohiei. Activitățile au fost coordonate de Gheorghe și Lucreția Lauric.

Panoul, așa cum a fost gândit de Lucreția Lauric, are o simbolistică aparte. În stânga sus apare Icoana Bunei Vestiri, în care este reprezentată Maica Domnului și un înger care îi aduce o floare de crin, ambele desenate de copii.

Din stânga jos pornește un peisaj de primăvară, cu ramuri, flori, fluturi, care simbolizează sărbătoarea Floriilor, spre care ne îndreptăm După Buna Vestire.

Iar în stânga panoului, copiii au creat un colaj cu cele ce țin de Sfintele Paști: coșul cu ouă și salutul „Hristos a înviat!”

Sâmbătă, 25 martie 2023, s-a încheiat o nouă serie de ateliere de creație pentru copiii Parohiei Mavrogheni din Capitală. Foto: Parohia Mavrogheni

Panoul este mărginit de instantanee cu copiii lucrând în cadrul atelierelor.

Întreaga compoziție își ia lumina de la Mântuitorul Iisus Hristos – „«Soarele dreptății»”, „«Răsăritul cel de sus»”, Care este Primăvara sufletelor noastre, Cel Care a zis: «Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți»”, a transmis Lucreția Lauric.

Parohia Mavrogheni are și propria grădiniță, coordonată de Mihaela Mareș. În prezent, cel mai important proiect al parohiei este construirea unui centru de terapii pentru copii cu sindrom Down și autism.


Biserica „Izvorul Tămăduirii”, sau Mănăstirea de la Cișmeaua Mavrogheni, a fost construită în 1786 de Nicolae Petru Mavrogheni Voievod și soția sa, Maria Doamna, ca mulțumire pentru vindecarea de o boală incurabilă a fiicei lor.

Ctitorii au înzestrat cu numeroase bunuri biserica, înființând un spital, o tipografie și o școală. La tipografie, perioada de apogeu a fost atinsă prin activitatea lui Ion Heliade Rădulescu.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente