Slujiri arhierești în comunități ucrainene: Sărbătoarea Sfinților Împărați și hirotonie de preot

Două comunități ucrainene din cadrul Patriarhiei Române au primit recent binecuvântarea a doi mitropoliți. Mitropolitul Andrei i-a cinstit luni pe Sf. Împ. Constantin și Elena împreună cu membrii unei parohii ucrainene din Maramureș, iar Mitropolitul Ioan a hirotonit un preot pentru o parohie ucraineană din județul Timiș.

Sfinții Împărați Constantin și Elena au fost pomeniți la Remeți conform calendarului nerevizuit. Mitropolitul Andrei al Clujului a oficiat Sfânta Liturghie.

Mitropolitul Clujului a slujit într-o parohie ucraineană

După Liturghie, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat lucrările efectuate recent la biserica parohială și a sfințit capela mortuară din localitate.

Printre cei care i s-au alăturat în slujire părintelui mitropolit s-au numărat Părintele Vicar Nicolae Lauruc de la Vicariatul Ortodox Ucrainean din România și Părintele Petru Rahovan, Protopopul Ortodox Ucrainean de Sighetu Marmației.

Răspunsurile liturgice au fost date grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului și de corul Parohiei Ortodoxe Ucrainiene Remeți împreună cu cântăreții bisericești ucrainieni prezenți, atât în limba română, cât și în limba ucraineană.

La finalul slujbei, Mitropolitul Andrei a înmânat distincțiile acordate de Părintele Patriarh Daniel:

Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” pentru clerici

  • Părintele Paroh Marius-Vladimir Clem

Ordinul Sanctus Stephanus Magnus pentru mireni

  • Ivan Claudiu Brinzanic, Primarul comunei Remeți;
  • Prof. Vasile Pasenciuc, viceprimarul Adalbert Roman;
  • Petru Șofineți.

Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului

  • Comitetul parohial din Remeți

Mai mulți binefăcători din comunitate au primit Diploma Anului omagial 2024, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea Părintelui Mitropolit Andrei.

Mitropolitul Banatului a hirotonit un preot ucrainean

În Duminica a patra după Paști, Mitropolitul Ioan a slujit la Mănăstirea Petroasa Mare din jud. Timiș. I-au fost alături, printre alții, Părintele Exarh Simeon Stana, Părintele Stareț Ștefan Mateș și Părintele Petru Roșoca, Protopopul Ortodox Ucrainean de Lugoj.

Mitropolitul Banatului l-a hirotonit preot pe Diac. Vasile Mareniuc, pe seama Parohiei Ortodoxe Ucrainene din Petroasa Mare. De asemenea, Părintele Viorel Mihai Brotnei de la Parohia Ortodoxă Ucraineană Bistra, jud. Maramureș, fostul paroh al comunității ucrainene din Petroasa Mare în perioada 2010-2021, a fost hirotesit iconom stavrofor.

Parohiile ucrainene din Remeți, județul Maramureș, și Petroasa Mare, jud. Timiș, fac parte din Vicariatul Ortodox Ucrainean Sighetu Marmației al Patriarhiei Române.


Aproximativ 80% din etnicii ucraineni din România sunt ortodocși. Vicariatul Ortodox Ucrainean este o unitate administrativ-teritorială dependentă canonic de Patriarhia Română, dedicată credincioșilor ortodocși ucraineni care locuiesc în România. Aceștia participă la slujbe oficiate în limba maternă de preoți ucraineni sau vorbitori de limba ucraineană.

Sursa foto: Vicariatul Ortodox Ucrainean via Facebook / Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente