Slujire cu răbdare într-o parohie săracă

În urmă cu aproape 8 ani a fost numit preot paroh pe seama Bisericii „Sfânta Treime“ din satul Bobeşti, comuna Glina, Ilfov. Deşi tânăr, părintele Mihai Miron nu s-a retras din faţa greutăţilor, întâmpinate mai ales în primii ani de pastoraţie. A rămas dedicat misiunii sale de preot. Răbdător, s-a implicat într-un proces dificil de înnoire a sfântului locaş şi, cu mult tact, a cultivat dragostea şi ataşamentul localnicilor faţă de biserică.

Satul Bobeşti este amplasat nu departe de groapa de gunoi Glina, de la periferia Bucureştiului. În proporţie de 70 la sută, locuitorii sunt de etnie romă, iar restul sunt români. Trăiesc laolaltă de sute de ani – încă de pe vremea când erau argaţi pe moşiile boiereşti aflate în zonă -, ceea ce i-a determinat pe unii dintre ei să întemeieze familii mixte. Din păcate, cei mai mulţi îşi câştigă foarte greu existenţa şi asta se vede în aspectul caselor. Cei mai necăjiţi muncesc pe groapa de gunoi şi trăiesc de pe o zi pe alta. Cei mai înstăriţi sunt lăutarii satului, ale căror case rivalizează cu cele ale bogătaşilor de oriunde din ţară. Din cauza sărăciei, rata abandonului şcolar este foarte mare.

Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente