Slujire chiriarhală la parohia Sf. Proroc Ilie Tesviteanul din Turnu Severin

Între bisericile parohiale care își serbează hramul pe 20 iulie se numără și „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din cartierul Crihala al municipiului Drobeta Turnu Severin.

Slujba praznicală va fi săvârșită de către un sobor de preoți, sub protia părintelui paroh Ioan Ovidiu Polexă, ne-a explicat Cătălin Cernătescu.

Pentru a marca în chip deosebit zilele parohiei, duminică, 21 iulie, se va săvârși Sfânta Liturghie arhierească, ocazie cu care va avea loc și Adunarea Oastei Domnului. În mijlocul credincioșilor va fi prezent Preasfințitul Părinte Nicodim, ierarhul locului, care se va ruga împreună cu soborul de preoți și diaconi vreme de câteva ceasuri.

Părintele paroh Ioan Ovidiu Polexă adresează tuturor credincioșilor din municipiu invitația de a participa la zilele festive închinate sfântului care a închis și a deschis cerurile numai prin cuvânt, ca prin rugăciunea izvorâtă din mai multe inimi, Dumnezeu să se milostivească spre poporul binecredincios și să îl binecuvinteze la vreme de trebuință cu ploaie pe pământ.

Parohia „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” se află în partea de vest a Severinului. Aici se ridică o nouă biserică, a căreia piatră de temelie a fost pusă în 1991.

Lucrările, începute în 1992, au fost întrerupte o perioadă, fiind reluate din anul 1998. Sfântul locaș este proiectat în stilul neobizantin, cu o suprafață de 500 metri pătrați. Până la terminarea construirii noii biserici, slujba se oficiază într-o construcție provizorie, ce este cunoscută de severineni ca „Biserica de carton”. În jurul bisericii s-a amenajat un parc de către primăria orașului, pentru folosul întregii comunități.

Parohia este prezentă și în spațiul virtual, având o pagină de prezentare pe internet, unde credincioșii au acces la informații utile despre biblioteca parohială, programul liturgic, părinții slujitori sau ierarhul locului, și unde cei binevoitori pot afla modalitățile de ajutorare pentru ridicarea noii biserici.

Comentarii Facebook


Știri recente