Slujire arhierească în parohia Mihail Kogălniceanu

Duminică, 15 februarie 2015, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la parohia Mihail Kogălniceanu din Protopopiatul Fetești.

Din soborul slujitor au făcut parte: preacuviosul părinte arhimandrit Rafail, Vicar Eparhial, preacucernicii părinți consilieri: Cristi Gavrilă, Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu, preoţi şi diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia, potrivit sf-esc.ro.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a vorbit despre Înfricoșătoarea Judecată pe care o anunță Mântuitorul Iisus Hristos, la a doua Sa venire întru slavă, despre faptele bune și credința, care vor fi mărturie în fața Dreptului Judecător și despre pregătirea pe care o săvârșim în aceste zile pentru Sfântul și Marele Post.

Chiriarhul a acordat rangul de iconom stavrofor, preotului paroh Hangu Gheorghe și rangul de iconom, cu dreptul de a purta bederniță și brâu roșu, preotului Florea Daniel, de la parohia „Înălţarea Domnului” din localitatea Mihail Kogălniceanu, Protopopiatul Fetești.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, binefăcători şi slujitori ai bisericii parohiale, a binecuvântat toți credincioșii prezenți și a dăruit copiilor câte o cruciuliță și o iconiță, ca amintire a acestui popas liturgic.

Comentarii Facebook


Știri recente