În cele ce urmează vă prezentăm Sinaxarul din TRIOD din prima sâmbătă a Postului Mare:
„Mare prigoană s-a pornit împotriva creștinilor, pe timpul lui Iulian Paravatul. El a stăpânit sceptrul împărăției romane după Constanțiu, fiul lui Constantin cel Mare, și trecuse de la Hristos la închinarea idolilor. Necredinciosul împărat n-a vrut să-i osândească dintr-o dată, nici cu cruzime și nici cu neomenie; dimpotrivă, încerca cu altfel de purtări să-i facă păgâni, căci, pe de o parte îi era rușine să se poarte crud cu ei, iar pe de altă parte se temea să nu se înmulțească mai mult creștinii. De aceea s-a gândit vicleanul și nelegiuitul să-i spurce oarecum pe ascuns. Și știind că poporul nostru, al Iui Hristos, mai cu seamă în săptămâna întâi a Postului Mare caută să se curățească și să se apropie mai mult de Dumnezeu, a chemat pe prefectul cetății și i-a poruncit să ridice din piață obișnuitele mâncări, adică pâine și băutură, și să pună în locul lor altele, după ce au fost mai întâi amestecate cu sângele jertfelor idolești și au fost spurcate la facerea lor. A poruncit asta cu gândul că se vor spurca mai cu seamă în aceste zile de curăție cei ce vor cumpăra aceste mâncări de post. Prefectul a adus la îndeplinire îndată porunca: a pus în toată piața mâncări și băuturi pângărite de jertfele și spurcăciunile lor idolești.
Dar ochiul lui Dumnezeu, care vede totul, care prinde pe cei deștepți în vicleniile lor și are grijă totdeauna de noi, robii Lui, a răsturnat planurile cele spurcate ale Paravatului. Dumnezeu a trimis la Eudoxie, arhiereul cetății, care nu știa nimic de planul împăratului, pe marele lui mucenic, pe Teodor, care era ostaș din ceata tironilor, numit de aceea și Tiron. Teodor a stat înaintea episcopului aievea, și nu în vis și i-a spus așa: „Scoală-te cât mai repede, adună turma lui Hristos și poruncește cu tărie să nu cumpere nimeni nimic din cele puse în piață, căci sunt spurcate de necredinciosul împărat cu sângele jertfelor idolești!”. Episcopul, nedumerit, l-a întrebat: „Cu ce au să se hrănească cei care n-au merinde acasă dacă nu vor cumpăra din cele ce se vând în piață?”. „Fă-le colivă, i-a răspuns sfântul, ca să le potolești nevoia”.
Episcopul, nedumerit iarăși, și neînțelegând ce-i spune, l-a întrebat: „Ce este aceea, colivă?”. „Grâu fiert, i-a răspuns Marele Teodor. Așa numim noi evhaitenii grâul fiert!”.
Episcopul a vrut să știe cine este acesta care poartă grijă de poporul creștin. Sfântul i-a spus din nou: „Teodor, mucenicul lui Hristos, trimis de El în ajutorul vostru”.
Episcopul s-a sculat îndată și a vestit mulțimii cele văzute. Lucrând așa, a păzit nepângărită turma Iui Hristos de planurile împăratului dușman și Paravat. El, când a văzut că este vădită viclenia lui și că n-a putut face nimic, destul de rușinat, a poruncit să pună din nou în piață obișnuitele mâncări.
După ce a trecut săptămâna, poporul lui Hristos, înălțând mulțumiri binefăcătorului lor și mucenicului, a săvârșit în această sâmbătă cu colivă pomenirea lui. Și de atunci și până acum, noi credincioșii, înnoind minunea, cinstim cu colivă pe Marele Teodor, ca să nu se uite cu timpul o faptă așa de mare a mucenicului.
Pe acest Mare Teodor l-a chinuit cumplit păgânul Vringa, pe timpul împăratului Maximin. Mai întâi a fost supus la mari suferințe. În urmă, sfântul a dat foc templului zeiței păgânilor, iar podoabele templului le-a împărțit la săraci. Cu toate că unii au venit la el cu scopul de a-I sfătui să se lepede de credință, totuși n-a vrut. Așadar, după ce a pătimit multe, în urmă a fost aruncat într-un cuptor foarte încins. Nepătimind nimic din pricina aceluia, și-a dat Iui Dumnezeu duhul său în mijlocul cuptorului”.
