Simpozion Internațional de Arheologie şi Istorie la Caransebeș

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, organizează în perioada 17-20 februarie, cea de-a 41-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Arheologie şi Istorie „In Memoriam Constantini Daicoviciu”. Tema din acest an a manifestării este „Dunărea şi comerţul între Orient şi Occident din preistorie şi până în epoca contemporană”, după cum ne-au transmis Diac. Pavel Canea, Darius Herea.

Simpozionul a debutat în Aula Musei Caransebesiensis cu câteva piese de muzică clasică, interpretate de cvartetul „Integro” de la Opera Națională din Timișoara. La deschiderea manifestării a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, decanul Facultății de Istorie din cadrul Universității București, autorități județene și locale și istorici şi cercetători de la centre universitare din ţară şi din străinătate Anglia, Franţa, Polonia, Italia, Austria, Croaţia şi Serbia.

Preasfințitul Părinte Lucian a adresat un cuvânt de binecuvântare pentru buna desfășurare a evenimentului științific, prezentând câteva aspecte care arată că fluviul Dunărea nu este un simplu râu, ci este o apă sfântă. „Dunărea este într-adevăr fluviul care unește Europa Creștină, este «râul sfințit» care leagă Orientul Ortodox de Occidentul Catolic și nu în ultimul rând este «artera spirituală» care leagă cei doi «plămâni» ai Bisericii Apostolice Universale, Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică, prin care respiră și trăiește în duh și adevăr o lume care și-a asumat de 2000 de ani viața în Hristos. În Dunăre și afluenții săi și-au găsit sfârșitul creștinesc și moartea martirică pentru Biserica lui Hristos, foarte mulți misionari și propovăduitori, dar și foarte mulți mărturisitori și mucenici, printre care și preotul daco-roman Montanus din Singidunum și soția sa Maxima, martirizați în anul 304”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian.

De asemenea, Preasfinția Sa a dat citire rugăciunii pe care preotul Montanus a spus-o înainte de a se uni în veșnicie cu Hristos: „Doamne Iisuse Hristoase care ai pătimit pentru mântuirea lumii, primește sufletele robilor Tăi Montanus și Maxima, care pătimesc pentru numele Tău. Crește Doamne și apără turma cea credincioasă a Bisericii Tale din Singidunum și de prin toate văile Dunării. Cu ochii minții văd Doamne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană”.

În primele două zile au avut loc comunicări aferente secţiunilor: Arheologie, Arheologie Medievală – Ev Mediu, Studii Clasice şi Istorie Modernă – Contemporană. Simpozionul s-a încheiat cu o excursie tematică pe traseul Caransebeş – Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unde participanţii au vizitat Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” din Oţelu-Roşu, Parcul arheologic şi Muzeul capitalei Daciei Romane Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Comentarii Facebook


Știri recente