Sfinții Împărați Constantin și Elena

Anul 2013 este, în Patriarhi Română, Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena la împlinirea a 1700 de ani de la Edictul de toleranță religioasă de la Milano. Sfinții Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena sunt pomeniți în Biserica Ortodoxă la 21 mai.

Constantin cel Mare s-a născut în orașul Naissus, Nis în Serbia de astăzi, în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxențiu și a lui Liciniu. Pentru creștini cea mai importantă realizare a lui Constantin cel Mare este emiterea Edictului de toleranță din anul 313. Tot el este cel care convoacă în anul 325 primul Sinod Ecumenic.

„Ctitorul Constantinopolului și al Imperiului Roman de Răsărit, devenit ulterior Bizantin, s-a remarcat în istorie ca un mare sprijinitor al Bisericii, al comunităților creștine și din acest motiv a fost cinstit ca sfânt în Biserica Răsăriteană încă din primul mileniu și socotit întocmai cu Apostolii”, a declarat pentru TRINITAS TV Părintele Adrian Gabor, Profesor Dr. la Facultatea de Teologie din București.

Împăratul Constantin trece la Domnul în anul 337, după 31 de ani de domnie, primind botezul creștin pe patul de moarte.

Comentarii Facebook


Știri recente