Pierderea atenţiei în timpul rugăciunii este o încercare prezentă dintotdeauna în viaţa credincioşilor. Nu este o noutate pentru creştinii de acum, după cum nu a fost nici pentru cei din timpul Sfântului Ioan Gură de Aur, care au primit sfaturi de la marele predicator pentru a depăşi acest neajuns.
„Dacă ne-am pierdut atenţia, să spunem rugăciunea din nou, de la capăt, şi dacă iarăşi gândul nostru se îndepărtează, să spunem rugăciunea şi a treia oară, şi a patra oară” [1], sfătuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur care îndeamnă să nu ne dăm bătuţi în lupta cu gândurile.
„Buzele se mişcă, dar urechile nu ascultă
Dacă vom insista în demersul nostru, în cele din urmă vom reuşi să ne concentrăm la dialogul cu Dumnezeu, explică Sf. Ioan.
„Să nu ne oprim din rugăciune până când nu am reuşit să o spunem toată, de la un capăt la celălalt, având cuget treaz şi netulburat. Iar când diavolul va înţelege că nu depunem armele, atunci va renunţa şi el să mai lupte cu noi”.
Sfântul Ioan Hrisostom atrage atenţia că lipsa concentrării la rugăciune este o practică comună, din păcate. „Mulţi oameni intră în biserică, spun câteva rugăciuni şi apoi ies. Ies din biserică fără să ştie ce au spus. Buzele lor se mişcă, dar urechile lor nu ascultă”.
Acest comportament, spune sfântul, nu este eficient în convorbirea noastră cu Dumnezeu.
„Dacă tu însuţi nu asculţi rugăciunea pe care o rosteşti, cum vrei să o asculte Dumnezeu? Zici: Am îngenuncheat. Da, ai îngenuncheat, dar numai cu trupul, căci gândul tău zbura prin alte părţi. Cu gura rosteai rugăciunea, iar cu mintea socoteai dobânzi, încheiai contracte, vindeai mărfuri, cumpărai proprietăţi, te întâlneai cu prietenii tăi”.
„Să silim gândul să rămână atent
Gândurile la cele lumeşti care îl deranjează pe om în timpul rugăciunii vin de la diavol, explică Sfântul Ioan.
„Lucrul acesta se întâmplă pentru că diavolul, care ştie că prin rugăciune multe putem să dobândim, tocmai atunci vine şi ne seamănă gânduri în minte. De multe ori, stăm în patul nostru şi nu ne gândim la nimic; ne ducem la biserică să ne rugăm şi atunci mii de gânduri ne trec prin minte. În felul acesta, pierdem roadele rugăciunii noastre, plecând din locul de unde ne-am rugat cu mâna goală”.
Efortul omului trebuie să se concentreze în „silirea atenţiei”, spune Sfântul Ioan Hrisostom.
„În ceasul rugăciunii noastre, de fiecare dată când ne dăm seama că gândul nostru s-a îndepărtat de Dumnezeu şi s-a apropiat de problemele ele zi cu zi, să-l aducem înapoi şi să-l silim să rămână atent şi nedezlipit de înţelesurile rugăciunii”.
Limba rosteşte cuvinte de rugăciune, iar în acelaşi timp mintea visează
Marele capadocian face o paralelă între atitudinea pe care o afişăm atunci când ne întâlnim cu un conducător lumesc şi comportamentul pe care îl avem la rugăciune, atunci când vorbim cu Dumnezeu. Din păcate, de cele mai multe ori, evidenţiază Sfântul Ioan, acordăm mai multă atenţie celor lumeşti şi nu celor duhovniceşti.
„Atunci când ne înfăţişăm cu vreo problemă dinaintea unui stăpân lumesc, suntem atât de atenţi şi de concentraţi, încât nu-i vedem nici pe cei din jur. În mintea noastră nu se mai află decât omul dinaintea căruia ne înfăţişăm şi problema despre care vrem să-i vorbim. Cu atât mai mult ar trebui să ne purtăm la fel atunci când ne aflăm dinaintea Preaînaltului Dumnezeu, ţinând gândul lipit de rugăciune şi nelăsându-l să colinde pe unde vrea.
Dacă limba noastră rosteşte cuvinte de rugăciune, iar în acelaşi timp mintea visează, nu avem nici un folos. Dimpotrivă, vom fi judecaţi pentru fapta noastră, pentru că ne-am purtat mai multă răbdare şi am vorbit mai limpede cu oamenii decât cu Domnul nostru.
[1] Lumina Sfintelor Scripturi – Antologie tematică din opera Sf. Ioan Gură de Aur, vol. III, Ed. Basilica, 2015, p. 381.
Foto credit: Mircea Florescu/Basilica.ro
Citeşe şi:
