Tradiția hermeneutică patristică oferă bazele apropierii de textele biblice și ale interpretării acestora într-o manieră vie, existențială. Teologia și teoptia, deși aparent sunt termeni fără o prea mare legătură cu hermeneutica, sunt adesea chei esențiale în demersul de interpretare. Textul Scripturii este izvor de har și înțelepciune, și nu un simplu fragment de operă literară care poate fi pus oricum sub lupa atentă a căutării dialectice.
Teologia, adică simțirea lui Dumnezeu
Textul naște teologia cea vie, tradiția mereu vie a interpretării, caracterizată de nuanțe charismatice si chiar profetice. De aceea Sfântul Grigorie Palama îi numește teologi pe toți marii Părinți ai Bisericii, ca unii care au reușit să descifreze pentru coordonatele lor istorice și temporale cuvântul mântuirii. Rugăciunea, studiul intens al Scripturii, viața în curățenie au permis marilor teologi să păstreze viu dialogul ermineutic ortodox dintre abordarea textului scripturistic și realitățile imperioase ale drumului către unirea cu Dumnezeu. Teologia, vorbirea despre Dumnezeu, descifrarea după putința omenească a tainelor dumnezeiești și stabilirea jaloanelor dogmatice ar fi rămas însă un demers sec și lipsit de răsunetul plin de viață pe care îl recunoaștem astăzi tradiției ermineutice ortodoxe, dacă s-ar fi limitat doar la un act intelectual de precizare și interpretare. Teologia devenea însă mereu la Părinți teoptie: vederea lui Dumnezeu și unirea cu El.
Slava care nu cade
„Noi însă, subliniază Sfântul Grigorie Palama, considerăm că nu putem ajunge la cunoașterea slavei celei adevărate prin raționamente și silogisme, ci o descoperim pe aceasta prin fapte și viață; și o descoperim nu numai ca adevărată, ci și ca una care nu cade și este neschimbătoare”. Profesorul Hristou Oikonomou accentuează aceste aspecte într-un studiu care are în vedere ermineutica ortodoxă: „Deoarece Evanghelia cuprinde evenimentul Întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu și vestea plină de bucurie a mântuirii prin Crucea și Învierea lui Iisus Hristos, viabilitatea tainei prin harul Sfântului Duh creează o nouă direcție în teologia biblică. De la căutarea dialectică a teologiei apusene, să trecem, după cum susține și Sfântul Grigorie Palama, la stadiul tradiției teofanice, al tradiției ermineutice ortodoxe. Alt lucru este să vorbim despre Dumnezeu (teologia), și alt lucru este să ne întâlnim cu Dumnezeu și să dialogăm cu El (teoptia). Teoptia, ca participare și interpretare a tainelor mântuirii ,este darul Sfântului Duh. Prima, teologia, poate să fie o îndeletnicire teoretică a fiecăruia, a doua este lucrarea celor desăvârșiți”.
Această distincție între teologie și teoptie era foarte obișnuită la Părinți. Nu înseamnă nicidecum că teologia ar fi desconsiderată. Să nu uităm că Sfântul Grigorie Palama îl numește pe Hristos Teologul prin excelență, „singurul și Dumnezeu, și Teolog”. Este însă nevoie de o bună precizare a termenilor și a cadrului în care apropierea de textul Scripturii poate avea loc.
„A vorbi despre Dumnezeu și a te întâlni cu El nu e același lucru”
Din punctul de vedere omenesc, teologia poate deveni adesea doar o ocupație intelectuală sau o prelucrare silogistică a conținutului credinței. Pericolul este strict sancționat de Sfântul Grigorie Palama: „Teologia însă atât este de departe de vederea cea întru lumină și atât de separată de vorbirea cu Dumnezeu, pe cât este de departe ideea de punerea ei în practică. Căci a vorbi ceva despre Dumnezeu și a te întâlni cu Dumnezeu nu e acelasi lucru. Să-L câștigi pe Dumnezeu în tine, să te unești cu Dumnezeu prin curăție, să fii unit cu lumina cea mai presus de amestec, cum oare sunt lucruri accesibile firii omenești pe care o au cei neputincioși, dacă nu prin curăția cea din virtuți ?”. Și tot Sfântul Grigorie Palama ne spune într-una din omiliile sale: „Domnul nostru Iisus Hristos Și-a ales ucenicii nu dintre înțelepții veacului acestuia, nici dintre cei de neam nobil, nici dintre bogătași sau dintre cei cu bun renume, ci dintre pescari, tâmplari și săraci, și dintre oamenii necultivați, ca să arate tuturor că nici lipsurile, nici ignoranța, nici simplitatea sau strâmtorarea și nimic altceva dintre unele ca acestea nu sunt piedică pentru zidirea virtuților și pentru cunoașterea dumnezeieștilor cuvinte și ale tainelor Duhului, ba chiar și cel mai lipsit, mai sărac și mai simplu om, dacă arată râvnă pentru întoarcerea firească spre bunătate, poate nu numai să cunoască învățătura dumnezeiască, ba chiar să devină el însuși învățător pentru alții prin darul lui Dumnezeu. Dar cele care cu adevărat ne împiedică de la cunoașterea și de la însușirea învățăturilor duhovnicești sunt numai trândăvia și nepăsarea noastră, precum și grija exagerată pentru lucrurile vieții de aici și pentru cele trecătoare, de unde vine și faptul că nu aflăm nici timp, nici loc pentru ascultarea, cugetarea și rememorarea celor auzite, și nici nu ne facem griji pentru cele viitoare si vesnice”.
Ermineutica ortodoxă, jalonată și de Sfântul Grigorie Palama, are șansa mereu înnoită de a se feri de o abordare în primul rând rațională, dialectică, care amintește de metoda ermineutică și de premisele și ipotezele teologice ale lui Varlaam și ale celor asemenea lui. Ochii sufletești ai omului, amintiți de Sfântul Grigorie Palama în câteva din scrierile sale, au nu doar rolul de a scruta cunoștințele despre cele create si implicit de a asuma aceeași poziție și în interpretarea Scripturii. Cu gândirea sa omul poate studia despre Cel Necreat, dar întâlnirea cu Dumnezeu are loc doar în momentul coborârii minții în inimă, atunci cand mintea devine teoforă având drept sălaș inima. Teologia se prelungește în teoptie atunci când prin viața în curățenie omul știe să facă loc cuvintelor Duhului Sfânt și să le asume existențial.
Într-o stihiră din slujba Sfântului Grigorie, acesta este numit „organ al ințelepciunii, trâmbița cuvântării lui Dumnezeu, minte care stă înaintea Minții celei dintâi”. Sunt apelative lesne de înțeles pentru cel care spunea într-o altă Omilie a sa: „Cuvântul Evangheliei se aseamănă cu un fagure de miere. Și graiul Mirelui sufletului este dulce după cum spune autorul Cântării Cântărilor. Și același autor al Cântării Cântărilor ne spune cât de mult dorește sufletul să se însoțească prin nuntă cu El”. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 13 februarie 2010, semnat de pr Roger Coresciuc)
