Taina Euharistiei l-a preocupat pe Sfântul Grigorie Palama. Chiar dacă nu ne-a lăsat scrieri focalizate exclusiv pe acest subiect, remarcile întâlnite în unele lucrări au influențat destul de mult gândirea teologică din secolele care i-au urmat.
Există asemănări constatate de specialiști între multe din lucrările Sfântului Grigorie Palama (în special Omiliile) și cele ale lui Nicolae Cabasila.
Unirea intimă dintre Hristos și credincios
Una dintre temele comune celor doi părinți este unirea intimă dintre Hristos și credincios, posibilă datorită Euharistiei, care îi face concorporali. Ideea este prezentă în Omilia a 56-a a Sfântului Grigorie: „O, minune a minunilor, slavă mărimii iubirii pe care Dumnezeu o revarsă peste noi! Căci ne-a născut pe noi din nou de sus în Duhul Sfânt și suntem un duh cu El, precum zice și Sfântul Pavel: „Cel ce se lipește de Domnul un duh cu El este” (I Cor. 5, 17). Dar pentru că nu numai cu duhul, ci și cu trupul să fim una cu El, „trup din trupul Lui și os din oasele Lui” (Fac. 2, 23), ne-a dăruit nouă unirea cu El prin această pâine. De aceea orice iubire în unire își are împlinirea ș…ț. Acela care face înțelegerea pentru nuntă pare să aibă ceva mai mult decât alții, „căci de aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup”. Acolo, zice, se vor alipi și vor fi un singur trup, însă nu și un singur duh. Dar noi prin primirea pâinii acesteia dumnezeiești nu numai că ne lipim și devenim un singur trup cu Hristos, ci ne și amestecăm cu trupul lui Hristos. Și nu numai că devenim un trup cu El, ci și un singur duh. Vezi prin urmare mărimea cea covârșitoare a dragostei lui Dumnezeu față de noi, că se arată și se împlinește prin împărtășirea pâinii și a vinului?”. Textul lui Nicolae Cabasila urmărește aceleași idei generale: imaginea soților, uniți într-un singur trup, este insuficientă pentru a oferi o reflecție suficientă a unirii realizate între Hristos și credincios prin Taina Euharistiei: „Nici una din aceste imagini nu lămurește deplin unirea duhovnicească a omului cu Dumnezeu, căci toate se dovedesc neputincioase în a arăta adâncimea acestei taine. Se pare că unirea și legătura dintre soți, pe de o parte, și armonia ascultării mădularelor de cap, pe de altă parte, ar lămuri cel mai bine această unire tainică. Totuși, până și aceste imagini sunt slab grăitoare și rămân departe de ceea ce ar trebui ele să spună”. Hristos făgăduiește omului nu doar un sprijin exterior, ci unirea, concorporalitatea de care vorbește și Sfântul Grigorie Palama în Omilia a 56-a: „Creștinii se împărtășesc cu trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și prin aceasta se unesc cu El și cu duhul și cu trupul și sunt desăvârșiți prin El în chip dumnezeiesc”. Nicolae Cabasila insistă la rândul său asupra faptului că Dumnezeu nu face o făgăduință care să aibă în vedere doar efecte exterioare: „Domnul n-a făgăduit creștinilor numai să le stea în ajutor, ci le-a făgăduit și mai mult:
că-și face sălaș înlăuntrul lor. Când vorbește despre unirea noastră cu Dumnezeu, Sfântul Pavel zice că atât ne va covârși dragostea Lui, încât vom deveni împreună cu El un singur duh. ș…ț Atât de neîntrecută și de neajunsă este unirea duhovnicească a credincioșilor cu Dumnezeu, încât mintea nu poate născoci nimic ca să se poată asemăna cu ea”.
„Concorporalitate”
Termenul „concorporali” este întâlnit atât în Omilia a 56-a, cât și în Omilia a 59-a. Este preluat și de Nicolae Cabasila, care oferă o imagine complexă a unirii profunde care se produce prin Euharistie și prin Taine în general: „Prin mijlocirea acestor Sfinte Taine, Hristos vine la noi, își face sălaș în sufletul nostru, se face una cu El și-l trezește la o viață nouă. Odată ajuns în sufletul nostru, Hristos ne dă din însăși viața Sa și din propria Sa desăvârșire”. Nicolae Cabasila utilizează destul de des termenul „concorporalitate” în scrierile lui. Întreaga Omilie a lui Palama despre „Sfintele și înfricoșătoarele taine” pare astfel să aibă ecouri în teologia lui Cabasila. Insistența asupra necesității spovedaniei înainte de apropierea de împărtășanie este și ea comună ambilor părinți. Trebuie însă specificat faptul că această insistență are ca bază, atât la Nicolae Cabasila, cât și la Sfântul Grigorie Palama, premisa că nimeni nu se poate apropia de momentul declanșării stării de „concorporalitate”, fără o pregătire corespunzătoare. Din nou observăm că ideile se centrează în jurul unirii dintre Hristos și credincios, unire care depășește orice altă formă de participare tainică la viața lui Hrisos: „Căci dacă vom întinde mâinile către Hristos și ne vom ruga însă nu ne vom curăți de aceste păcate și nici nu ne vom lepăda de la noi orice ură și orice cuget care se naște în suflet ș…ț și dacă nu vom avea îndrăznire către Dumnezeu, pentru că nu am dobândit o conștiință mustrătoare, cum Îl vom putea avea în noi înșine pe Dumnezeu și să devenim un trup cu El, dacă nu vom lepăda păcatele noastre prin mărturisire?”. Nicolae Cabasila pare a completa cele spuse de Sfântul Grigorie: „Din cele spuse până aici urmează că trebuie să dorim fierbinte apropierea de Sfintele Daruri, dar că mai înainte de a ne atinge de ele trebuie să ne curățim sufletele în chip deosebit, căci e lucru lămurit că împărtășania nu numai că nu stă mai jos decât celelalte Taine, dar e mult mai presus de ele”.
Prietenie duhovnicească
Bineînțeles că ideea aceasta a strânsei uniri dintre credincios și Hristos prin împărtășanie nu este deloc una specifică doar teologiei palamite sau secolelor XIV-XV. Ceea ce vreau să arăt însă în paginile de față este faptul că Nicolae Cabasila împrumută într-o anumită măsură de la Sfântul Grigorie maniera de abordare a subiectului. Întâlnim aproape același plan de dezvoltare a unor idei în ambele lucrări, ceea ce presupune o legătură de prietenie duhovnicească destul de strânsă între cei doi (deși, așa după cum este cunoscut, Cabasila nu a aderat întru totul, de la bun început, la teologia palamită, ceea ce avea să întârzie într-o anumită măsură apropierea celor doi). Părintele Meyendorff ne oferă unele informații în acest sens: „Printre partizanii cei mai entuziaști ai lui Cantacuzino găsim și adepți, dar și adversari ai lui Palama, dar de asemenea și indeciși. Acestei ultime categorii îi aparțineau cei doi prieteni intimi ai Marelui Domestic, Dimitrie Kydones și Nicolae Cabasila, uniți nu doar de legături politice, ci de asemenea și de un interes comun față de studiile profane pe care Cantacuzino le patrona. Dimitrie nu face nici o aluzie la controversa teologică în scrisorile sale care datează din această perioadă; mai târziu, antipalamismul s-a adăugat simpatiilor sale pentru Occidentul latin. În ceea ce îl privește pe Nicolae Cabasila, care în timpul Războiului Civil avea ezitări față de teologia palamită, acesta va deveni, spre deosebire de Dimitrie, palamit convins (deși la început era ezitant, faptul este demonstrat de două situații: Achindin a făcut apel la bunăvoința sa, iar David Dushypatos i-a adresat un lung tratat în care îi explică teza palamită: tonul acestui tratat lasă să se înțeleagă că Nicolae Cabasila nu împărtășea încă punctul de vedere al isihaștilor)”. În orice caz, din cele prezentate mai sus reiese faptul că Omiliile palamite au avut un ecou în epocă, iar la această concluzie ne conduce o cercetare atentă a întregii literaturi omiletice a secolelor XIV și XIV.
„Noi prin primirea pâinii acesteia dumnezeiești nu numai că ne lipim și devenim un singur trup cu Hristos, ci ne și amestecăm cu trupul lui Hristos. Și nu numai că devenim un trup cu El, ci și un singur duh. Vezi prin urmare mărimea cea covârșitoare a dragostei lui Dumnezeu față de noi, că se arată și se împlinește prin împărtășirea pâinii și a vinului?” – Sf. Grigorie Palama. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 5 martie 2011, semnat de pr. Roger Coresciuc)
