Sf. Grigorie Palama și energiile necreate

Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari Părinți ai Bisericii Ortodoxe din mileniul al doilea creștin. Numele lui se leagă, în special, de precizarea învățăturii despre harul necreat, cunoașterea nemijlocită a lui Dumnezeu și îndumnezeirea omului. Este prăznuit de două ori pe an: pe 14 noiembrie și în duminica a doua din Postul Mare.

Sfântul Grigorie s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl său, Constantin, a fost un important demnitar al împăratului bizantin Andronic II Paleologul (†1328). În ciuda funcției sale înalte, tatăl lui Grigorie a dus o viață sfântă. Cu puțin înainte de a muri, s-a călugărit, luând numele de Constanțiu. I-au rămas cinci copii mici: trei băieți și două fete, cărora însuși împăratul le-a devenit tutore.

Grigorie avea șapte ani. Întrucât nu reușea să țină minte noțiunile pe care trebuia să le învețe, a hotărât să nu înceapă niciodată citirea și învățarea fără să facă trei metanii mari și o rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului. Ajutorul Maicii Domnului nu a întârziat: nu după multă vreme, Grigorie a sporit mult în știința de carte, încât mulți erau impresionați de înțelepciunea lui.

„Luminează-mi întunericul, luminează-mi întunericul!”

La vârsta de 20 de ani, a ales o altă cale decât cea pentru care îl pregătise împăratul. În vreme ce Andronic al II-lea l-ar fi dorit colaborator la conducerea imperiului, asemenea tatălui său, Constantin, tânărul Grigorie s-a călugărit la mănăstirea Vatoped, din Muntele Athos. Aici, a intrat sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Nicodim (prăznuit la 11 iulie), cunoscut isihast, renumit atât prin făptuire, cât și prin vederea lui Dumnezeu. După doi ani de nevoință, într-una din zile, i s-a arătat Sfântul Ioan Evanghelistul. Acesta i-a spus: „am fost trimis de Împărăteasa tuturor să te întreb de ce strigi neîncetat către Dumnezeu «luminează-mi întunericul, luminează-mi întunericul!»?”. Sfântul Grigorie i-a răspuns: „ce altceva trebuie să cer eu, cel pătimaș și plin de păcate, decât numai să fiu miluit și luminat, spre a afla și a face voia Lui cea sfântă?” Atunci, Sfântul Ioan l-a încredințat că Maica Domnului nu îl va părăsi niciodată și îi va fi totdeauna ajutătoare.

De la Vatoped, a mers la mănăstirea Sfântului Atanasie Athonitul, unde a slujit la bucătărie și a cântat în biserică alături de ceilalți psalți. Despre viața lui de asceză din această perioadă ne vorbește biograful său, patriarhul Filotei Kokkinos (†1379): „…se lupta ca și cum voia să se facă netrupesc. Somnul și-l biruise atât de mult, încât a rămas treaz trei luni întregi, ca și când ar fi fost fără de trup, afară de un scurt răgaz, în care se odihnea puțin, după ce își lua hrana, spre a nu pătimi cu ceva rânduielile firii”.

După trei ani, s-a stabilit la schitul Glossia, unde un grup de isihaști se nevoiau în asceză și în rugăciunea minții, sub călăuzirea unui monah, Grigorie, originar din Constantinopol.

Desele incursiuni ale turcilor din jurul anului 1326 l-au silit pe Grigorie să se mute cu întregul grup de 12 monahi isihaști la Tesalonic. Aici, a fost hirotonit preot. Împreună cu ceilalți călugări, s-a stabilit apoi într-un schit de pe muntele de lângă Veria. Aici, a continuat viața de asceză din Sfântul Munte: cinci zile pe săptămână petrecea în rugăciune și post, fără să se întâlnească cu nimeni, iar sâmbăta și duminica cobora în mijlocul fraților și al credincioșilor, slujind Sfânta Liturghie și predicând. Nu a rămas mult nici aici; din cauza sârbilor, care atacau des regiunea, s-a întors la Athos și s-a așezat în schitul „Sfântul Sava”, de lângă Marea Lavră.

Disputa cu Varlaam

Pe la 1334, au sosit la Constantinopol niște dominicani pentru a discuta cu ortodocșii problema unirii Bisericilor Ortodoxă și Catolică. Era perioada în care se duceau intense tratative pentru unire. Cu acest prilej, Varlaam, un tânăr foarte bine pregătit, originar din Calabria (Italia), călugărit de câțiva ani în Constantinopol, dorind să câștige simpatia ortodocșilor care îl suspectau de catolicism ascuns, a scris mai multe tratate despre purcederea Sfântului Duh, dorind să apere poziția ortodoxă, și anume că originea sau principiul Duhului este numai Tatăl. A făcut-o însă într-o manieră care relativiza ambele perspective. Atunci, prietenii Sfântului Grigorie din Tesalonic i-au scris acestuia, rugându-l să-i lămurească cu privire la teza lui Varlaam. Sfântul Grigorie a scris mai multe tratate despre purcederea Sfântului Duh, trimițând, în același timp, câte o scrisoare și lui Varlaam și prietenului acestuia, Achindin.

Atitudinea Sfântului Grigorie l-a deranjat pe Varlaam. Pentru a se revanșa oarecum, a scris trei tratate împotriva isihaștilor, știind că Grigorie însuși era adept al acestei mișcări. Fără să înțeleagă ce înseamnă, de fapt, rugăciunea minții și vederea luminii dumnezeiești, oprindu-se la explicațiile unor monahi simpli, Varlaam a început să ridiculizeze isihasmul. Sfântul Grigorie i-a răspuns, la rândul său, printr-o serie de șase tratate, în care apăra poziția monahilor isihaști. În același timp, Palama, în 1341, a alcătuit o lungă scrisoare – Tomosul aghioritic – care a fost semnată de toate căpeteniile monahismului atonit, fiind aprobată apoi de episcopul Iacob de Ierissos.

Au avut loc apoi dispute publice între Palama și Varlaam. În urma acestora, Varlaam a publicat lucrarea „Contra mesalienilor”, în care îl ataca personal pe Grigorie. (Mesalienii, atestați încă din secolul al IV-lea în Siria, au fost niște eretici care nesocoteau rolul Tainei Botezului, afirmând că numai prin rugăciune omul se poate mântui. Erezia a dăinuit sub diverse denumiri și forme până prin secolul al XIV-lea.) Grigorie Palama răspunde și de data aceasta prin trei tratate, respingând învățătura lui Varlaam.

Victoria lui Palama

În primăvara lui 1341, Sfântul Grigorie merge la Constantinopol pentru a prezenta poziția sa patriarhului și sinodului. Întrucât mulți erau deja de partea lui Varlaam, Palama a petrecut mult timp în discuții cu arhiereii, pentru a le demonstra care este învățătura ortodoxă. La 11 iunie 1341, s-a întrunit un sinod care a dat dreptate isihaștilor. Varlaam, pentru a evita condamnarea, și-a cerut iertare și a plecat în Occident.

Evenimentele politice care au urmat morții împăratului Andronic III Paleologul (†1341) au făcut ca balanța să încline în favoarea adversarilor Sfântului Grigorie: patriarhul Ioan Calecas (1341-1347), sprijinitor al lui Achindin, condamnă pe isihaști. Palama este închis în 1343, alături de alți șase ierarhi susținători ai lui. În 1347 are loc însă un alt sinod care îl condamnă pe Ioan Calecas și reconfirmă învățătura Sfântului Grigorie, care este scos din închisoare. Patriarh al Constantinopolului ajunge prietenul său, Isidor (1347-1349), care ocupă scaunele vacante cu ierarhi susținători ai lui Palama. Sfântul Grigorie însuși este hirotonit și instalat arhiepiscop al Tesalonicului, al doilea oraș important al imperiului.

Confruntările între adepții lui Achindin și cei ai lui Palama nu au încetat însă. În 1351, s-a ținut un alt sinod care, în final, a reafirmat învățătura Sfântului Grigorie, elaborând și un Tomos sinodal.

Nici ultima perioadă a vieții Sfântului Grigorie nu a fost mai liniștită: la cumpăna anilor 1352-1353, s-a îmbolnăvit grav; abia refăcut, în cursul unei călătorii cu corabia spre Constantinopol, a fost răpit de turci și luat prizonier, fiind eliberat numai după un an. A făcut multe minuni, vindecând bolnavi, mai ales în anii ce au premers morții sale. A murit la 14 noiembrie 1359. În ajunul plecării din această lume, i s-a arătat Sfântul Ioan Gură de Aur (una dintre zilele sale de prăznuire fiind 13 noiembrie), care i-a adresat cuvintele: „Spre Înălțimi! Spre Înălțimi!” Moaștele Sfântului Grigorie se păstrează la Tesalonic, în biserica ce i-a fost închinată.

La numai nouă ani de la moartea sa, a fost canonizat de sinodul convocat de ucenicul și biograful său, Filotei Kokkinos al Constantinopolului. În Biserica Ortodoxă, este prăznuit de două ori pe an: pe 14 noiembrie și în duminica a doua din Postul Mare.

Energiile omenești și energiile dumnezeiești

Chiar dacă, pentru un om al zilelor noastre disputa dintre Sfântul Grigorie Palama și Varlaam din Calabria ar părea o simplă contrazicere de idei, miza controversei a fost și a rămas până astăzi una esențială pentru Biserica Ortodoxă: este sau nu posibilă o cunoaștere directă, nemijlocită a lui Dumnezeu?

În dispută s-au aflat, de fapt, două concepții total diferite privitoare la Dumnezeu și la relația omului cu El: cea occidentală, a teologiei scolastice, tributară filozofiei, și cea a tradiției răsăritene.

Pentru Varlaam și adepții săi, Dumnezeu nu poate fi cunoscut direct, întrucât El se face cunoscut și intră în relație cu omul prin intermediul harului creat. Câtă vreme există un intermediar – harul creat -, nu poate fi vorba de o unire directă a omului cu Dumnezeu.

Sfântul Grigorie vorbește de posibilitatea cunoașterii și a unirii nemijlocite cu Dumnezeu. El spune că nu există natură (ființă) nelucrătoare, care să nu se manifeste în afară prin energii. Numai inexistența este nelucrătoare și neenergetică. Orice persoană care are natură proprie poate fi cunoscută prin manifestările ei. Dumnezeu, fiind necreat, se manifestă prin energii necreate (harul lui Dumnezeu); omul și întreaga creație au energii create, corespunzătoare naturii lor. Energiile – necreate sau create – sunt distincte de persoana care le generează, dar nu sunt diferite sau separate de aceasta. Astfel, ele fac cunoscută persoana, însă esența persoanei nu se epuizează în manifestările ei, rămânând întotdeauna dincolo de acestea.

Pentru a ilustra cele două concepții diferite, ne-am putea folosi de imaginea soarelui (exemplu ce trebuie primit, desigur, păstrând proporțiile): pentru adepții lui Varlaam, Dumnezeu este ca și discul solar lipsit de raze (situație în care lipsește și lumina, și căldura), în vreme ce pentru Sfântul Grigorie Palama El este ca soarele care încălzește și luminează pământul, grație razelor sale.

Cele două perspective au și consecințe diferite: în relația prin energii dintre Dumnezeu și lume, păcatele sunt considerate boli, iar calea spre mântuire presupune pocăința și vindecarea prin unirea cu Dumnezeu și sălășluirea harului Său în om; în relația indirectă cu Dumnezeu – prin harul creat -, avem de-a face cu o religie morală în care păcatele sunt considerate încălcări ale legii, ceea ce face ca în îndreptare să predomine pedeapsa și se minimalizează iubirea. Din contră, învățătura despre mântuirea ca vindecare accentuează foarte mult iubirea, iar libertatea dobândește un loc important.

Din slujba Sfântului Grigorie Palama

– „Cugetul și gura ți-ai hrănit înțelepțește la apele Duhului, nouă arătându-te cu-adevărat ca o mare a harului, dintru care, Părinte, o picătură dă și mie, celui ce cânt.”

– „Stând acum la tronul lui Hristos, de Dumnezeu văzătorule, Sfinte, și de raza neapropiată neîncetat la vedere desfătându-te, de întunericul păcatelor, cu mijlocirea ta mântuiește-ne.”

– „Înțelepciunea lumească, Înțeleptule, nebunie socotindu-o, nebunia Crucii ai iubit-o și pe aceasta pe umeri ridicând, cum a zis Apostolul, nebunia părelnică o ai arătat mai presus de înțelepciunea lumii acesteia.”

Redescoperirea gândirii palamite

Cu toate că învățătura Sfântului Grigorie – de altfel, a Părinților răsăriteni – a ieșit biruitoare, în mod paradoxal, secolele care au urmat au fost favorabile mai degrabă învățăturii lui Varlaam și Achindin; și aceasta nu în spațiul occidental, care a rămas până astăzi dacă nu ostil, cel puțin rezervat față de isihasm, ci chiar în spațiul răsăritean. În special teologia de școală din Bisericile ortodoxe a împrumutat perspectiva apuseană asupra posibilității unirii omului cu Dumnezeu. Situația aceasta l-a făcut pe Sfântul Nicodim Aghioritul (†1809) să întrebe cu amărăciune: „cum a fost posibil ca această comoară să stea uitată și prăfuită în cotloanele neînsemnate ale vreunei mănăstiri? De ce a îngăduit Dumnezeu acest lucru?”

Secolul XX a readus însă în lumină pe Sfântul Grigorie Palama și învățătura sa. Părintele Dumitru Stăniloae a publicat prima monografie în spațiul ortodox, în 1938: „Viața și învățătura Sf. Grigorie Palama”, continuând apoi să traducă multe din lucrările arhiepiscopului Tesanonicului. Părintelui Stăniloae i s-au alăturat alți teologi ortodocși: Vladimir Lossky, John Meyendorff și Georgios Mantzaridis. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 23 martie 2008, semnat de pr. Bogdan Dedu)

Comentarii Facebook


Știri recente