Sf. Grigorie Palama despre ființa lui Dumnezeu, energiile Sale necreate și vederea luminii dumnezeiești

Există în Dumnezeu o întreită distincție, dar nu o separație, între Persoană, ființă și energie sau lucrări, însă pe primul plan este Persoana ca deținătoare a ființei și energiilor.

Învățătura despre ființa lui Dumnezeu și energiile Sale necreate este fundamentală în Ortodoxie. Doctrina energiilor necreate a mai fost numită și teologia harului în Răsăritul Ortodox. Este binecunoscut faptul că Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a adus o contribuție considerabilă Teologiei în general, și tot el a evidențiat, în secolul trecut, plecând de la doctrina Sfântului Grigorie Palama, faptul că distincția reală – dar nu separarea – între ființa divină absolut incognoscibilă și neîmpărtășibilă și puterile sau energiile dumnezeiești necreate stă la baza unei teologii autentice. În acest sens, în secolul al XIV-lea, Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) a afirmat că antinomia cognoscibil-incognoscibil, comprehensibil-incomprehensibil își are temeiul în Dumnezeu. Sinoadele din secolul al XIV-lea vor preciza într-un mod cât se poate de limpede existența în Dumnezeu a ființei, incognoscibilă și inaccesibilă și a energiilor cognoscibile și accesibile vederii creștinilor îmbunătățiți. Astfel, s-au pus bazele dogmatice ale cunoașterii și experierii lui Dumnezeu prin rugăciunea curată și s-a rezolvat contradicția doar aparent insolubilă, în sensul că Dumnezeu este și cognoscibil și incognoscibil, fără ca aceste două însușiri ale Sale să se excludă una pe cealaltă.

Distincția între ființa divină și energiile divine

Există în Dumnezeu o întreită distincție, dar nu o separație, între Persoană, ființă și energie sau lucrări, însă pe primul plan este Persoana ca deținătoare a ființei și energiilor. În viziunea palamită, nu se poate vorbi despre ființa dumnezeiască și despre harul, sau lucrarea, sau lumina divină fără a subînțelege și persoana sau Persoanele dumnezeiești care le dețin, acestea fiind Subiecte ale lucrării, luminii, sau harului, iar vorbind de persoană sau Persoane divine, vorbim întotdeauna și de ființă și de energii dumnezeiești. „Dumnezeu este numit lumină nu după esența Sa, ci după energia Sa”, spune Sfântul Grigorie Palama (Contra lui Achindin, P. G. CL, col. 823).

În Dumnezeu există deci: ființa, lucrarea și ipostasurile dumnezeiești. Această distincție nu introduce în Dumnezeu o divizare, cum socoteau adversarii Sfântului Grigorie Palama care-l acuzau de diteism ori de politeism, și nici nu-L face pe Dumnezeu compus. Fără această distincție între ființa divină și energiile divine necreate, nu poate fi înțeles raportul omului cu Dumnezeu fără a cădea în panteism sau – cum s-a subliniat de teologii ortodocși -, fără a-L despărți pe om de Dumnezeu printr-o prăpastie de netrecut, omul și Dumnezeu rămânând două existențe paralele și independente care nu se întâlnesc niciodată.

În secolul al XIV-lea, Sfântul Grigorie Palama a apărat această învățătură de atacurile teologilor și filosofilor apuseni scolastici (reprezentați de Varlaam din Calabria, apoi de Achindin și Nichifor Gregoras) și a dogmatizat-o sub forma învățăturii despre energiile divine necreate de care se împărtășesc credincioșii, fără a se înțelege prin aceasta că ei se împărtășesc de ființa divină care rămâne inaccesibilă oricărei creaturi.

Adversarii Sfântului Grigorie apărau simplitatea dumnezeiască făcând din Dumnezeu o esență simplă în care chiar ipostasurile primesc caracterul de relații ale esenței. În general, ideea de simplitate dumnezeiască, ține mai mult de filosofia omenească decât de Revelația dumnezeiască (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, cap. 61, Ed. Harisma, p. 347). Distincția esență-energii nu va distruge simplitatea divină, ci va fi un mod de a ține în echilibru transcendența și imanența lui Dumnezeu, excluzând panteismul și susținând în același timp realitatea directă a comuniunii personale cu Dumnezeu.

Distincția ființă-energii este întâlnită și la Sfinții Capadocieni, Dionisie și Maxim Mărturisitorul

Distincția esență-energii sau esență și energii sau lucrări nu este o noutate pentru teologii ortodocși și isihaștii din secolul al XIV-lea, nici o inovație a Sfântului Grigorie Palama, căci ea are o tradiție mai veche printre Sfinții Capadocieni, Dionisie Areopagitul și Maxim Mărturisitorul.

Referitor la aceasta, Sfântul Grigorie Palama rezumă învățătura Sfinților Părinți din secolele anterioare, mai precis întreaga tradiție răsăriteană.

Sfântul Vasile cel Mare afirmase: „lucrările sunt diferite, pe câtă vreme ființa e simplă, iar noi putem spune că din lucrări Îl cunoaștem pe Dumnezeu, pe când de ființa Lui nu suntem în stare să ne apropiem, pentru că lucrările Lui sunt cele care coboară spre noi pe când ființa Lui rămâne inaccesibilă” (Epistola 234, P. G. XXXII, col. 868). Cei care susțin că pot cunoaște ființa lui Dumnezeu nu au dreptate (Ibidem,2,P. G. XXXII, col. 869C), căci natura lui Dumnezeu este inaccesibilă oamenilor, de aceea ființa divină o cunosc doar Persoanele Sfintei Treimi (Idem, Epistola 235,P. G. XXXII, col. 873B). Referindu-se la aceasta, și Sfântul Grigorie Teologul remarcă: „Ce este Dumnezeu, după natura și ființa Lui, nici n-a descoperit vreodată vreun om, și, desigur, nu este cu putință să descopere” (Cuvântarea II, 38, P. G. XXV, col. 445).La rândul său, un alt mare Capadocian – Sfântul Grigorie de Nyssa -, probabil într-unul dintre cele mai frumoase elanuri mistice ale sale,lansează placida exortație ca omul să-și curețe sufletul „prin har de toată întinăciunea, ridicându-l mai pre­sus de plăcerile trupului și să-l aducă lui Dumnezeu curat, doritor și în stare să vadă acea lumină duhovnicească și negrăită” (Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în PSB, vol. 29, p. 460).

Sfântul Chiril din Alexandria, arătând deosebirea între ființa și lucrarea lui Dumnezeu, precizează: „a naște e propriu firii dumnezeiești, iar a face, lucrării dumnezeiești. Firea și lucrarea nu sunt unul și același lucru” (Tezauré, P. G. LXXXV, col. 3120). Sfântul Dionisie Areopagitul a numit lucrările divine „ieșirile binefăcătoare ale izvorului dumnezeiesc” (Despre numirile dumnezeiești, 2, P. G. III, col. 641D-644D). Apoi, în secolul al XI-lea, Sfântul Simeon Noul Teolog a dezvoltat învățătura Părinților isihaști, anteriori lui, despre relația personală de comuniune și iubire a omului cu Dumnezeu în lumina dumnezeiască necreată.

Deși mărturiile Părinților Bisericii ar putea continua, cele câteva relatate mai sus credem că sunt îndeajuns pentru a sublinia că aceștia au vorbit despre distincția ființă-energii, subînțelegând și ei, ca și Sfântul Grigorie Palama, dumnezeiasca lumină ca manifestare a lui Dumnezeu Cel personal sau tripersonal.

Atât Părinții bisericești amintiți cât și teologii ortodocși din secolul al XX-lea care au dezbătut pe larg această învățătură (în special Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele John Meyendorff, Vladimir Lossky etc.) au subliniat că ființa și energiile divine nu suntdouă părți ale lui Dumnezeu, ci două moduri diferite ale existenței Lui, în natura Sa și în afara naturii Sale. Energiile necreate nu suntacte exterioare ale Dumnezeirii, nici efecte externe create ale naturii dumnezeiești, nici efecte străine ființei divine, ci sunt „ieșiri naturale ale lui Dumnezeu Însuși, un mod de existență care-I este propriu” (Vl. Lossky, După chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Humanitas, 1998, p. 46), fiind de fapt un alt mod de a fi al lui Dumnezeu decât cel dat de natura Sa, de aceea El este prezent în creație prin energiile Sale.

Dumnezeu – necunoscut în ființa Sa, ci doar în energiile Sale

Sfântul Grigorie este în același gând cu unul dintre oponenții săi – filosoful calabrez Varlaam -, doar în ceea ce privește faptul că Dumnezeu este incognoscibil în natura sau ființa Sa, de aceea el evită termenul de esență (οÏσία), fiind insuficient pentru a indica ceea ce Dumnezeu este prin natura Sa, șipreferă termenul utilizat și de Sfântul Dionisie de supraesență (ÏπεÏουσιόϔης), pentru a desemna ceea ce nu poate fi cunoscut. Dacă Dumnezeu rămâne necunoscut în ființa Sa, El se face cunoscut prin energiile Sale la care poate participa omul. Energiile dumnezeirii sunt distincte de ființa dumnezeiască dar nu sunt despărțite de ființă. De aceea, când credincioșii primesc pe Sfântul Duh, și prin Duhul, întreaga Sfântă Treime, căci Persoanele Sfintei Treimi se conțin și se dăruiesc reciproc, primesc darurile, adică lucrările Treimii Sfinte. În acest sens, Sfântul Grigorie Palama spune că: „Trimiterea e o lucrare comună, adică o arătare a Duhului. Însă nu după ființa Sa se arată, căci nimeni n-a văzut și n-a descris vreodată firea lui Dumnezeu ci după har și după lucrare, care e comună Tatălui și Fiului și Sfântului Duh” (Mărturisirea credinței ortodoxe,P. G. CLI, col. 766).Pentru sfântul palamit, ființa este întreagă în fiecare lucrare, însă ea nu se epuizează în aceasta, ci rămâne un izvor infinit care se poate manifesta totdeauna întreagă în alte și alte moduri sau lucrări.

Fiind totodată călugăr și preot, teolog și rugător mistic, Palama a putut situa doctrina ființei și a energiilor în interiorul unei sinteze biblice și personaliste, hristologice și sacramentale, evitând astfel să-și închidă teologia în categoriile unei sistematizări filosofice, lucru care îi conferea acesteia o raționalitate mai înaltă.

Dacă nu-L cunoaștem după ființa Sa, putem să-L cunoaștem prin lucrări. Firea divină se comunică nu în sine, ci prin energiile sale, căci ființa este neîmpărtășită, dar puterile și lucrările care izvorăsc din ea se lasă împărtășite de creaturi. Nu putem vedea inima soarelui, dar putem vedea lumina ce izvorăște din el. Dumnezeu rămâne nevăzut în ceea ce este El în Sine. Inaccesibil în ființa Sa, este prezent în energiile Sale. Incomunicabil în ființa Sa, Dumnezeu se comunică prin energiile Sale necreate, nedespărțite de ființa Sa.

Unul singur a văzut ființa lui Dumnezeu așa cum este

Cuvintele umane se descoperă ca fiind devalidate în ceea ce privește cuprinderea ființei lui Dumnezeu așa cum este, ea rămânând astfel veșnica taină. Nici îngerii nu văd ființa lui Dumnezeu, ci doar Unul singur a văzut ființa Lui așa cum este: e Fiul lui Dumnezeu, Cel ce locuiește în sânurile Tatălui și care S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră. Prin El ni S-a revelat tot ceea ce cunoaștem noi despre ființa cea ascunsă a lui Dumnezeu. Ființa dumnezeiască este cu totul neîmpărțită dar lucrările sunt multiple, necreate și împărțite nedivizat în fiecare din noi. Conform învățăturii palamite, ființa lui Dumnezeu nu iese din sine, nu se manifestă și nu se poate vedea nicidecum de nimeni.

Se naște însă o întrebare, retorică de altfel: dacă ființa lui Dumnezeu este cu neputință de înțeles, „de ce să mai vorbim de ea? Oare pentru că nu pot să beau tot fluviul să nu iau cu măsură nici ceea ce-mi folosește? Oare pentru că nu pot cuprinde tot soarele cu privirea, să nu văd nici cât este de ajuns pentru trebuința mea? Sau, pentru că nu pot să mănânc toate fructele mare grădină (†¦) vrei să ies cu totul flămând? Laud și să slăvesc pe Făcătorul nostru: poruncă dumnezeiască sunt aceste cuvinte: <<Toată suflarea să laude pe Domnul>> (Ps. 40, 5) (†¦) Știu că nu voi putea să-l slăvesc după vrednicie, totuși socotesc lucru evlavios să încerc cel puțin. Slăbiciunea mea o mângâie Domnul prin cuvintele: <<Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut, nici odinioară>>(In. 1, 18)” (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, cateheza VI, 5).

Ființa divină se cunoaște din dumnezeiasca lucrare că este, nu și ce este

Părintele Dumitru Stăniloae, vorbind despre doctrina răsăriteană a Sfântului Grigorie Palama, spune că este o concepție teologică abisală. „Dumnezeu în ființă e un adânc nepătruns, necomunicabil, neschimbabil, iar din acest adânc emană puteri și lucrări în care nu se scurge însăși ființa; aceste lucrări sunt nenumărate precum și abisul ființei este fără sfârșit, ele fiind altceva decât ființa” (Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Ed. Scripta, 1993, p. 6). Dumnezeu iese din Sine și Se dăruiește omului, înălțându-l pe acesta spre Sine, făcându-l părtaș la comuniunea de iubire și de viață a Preasfintei Treimi. Pe de o parte, Dumnezeu rămâne în transcendența Sa, incognoscibil după ființă, iar pe de altă parte iese din Sine spre a se dărui omului prin energie sau lucrare cu scopul de a-l înălța pe om la Sine. „Natura dumnezeiască, precizează Sfântul Grigorie,trebuie să fie numită în același timp neparticipabilă și într-un anume înțeles participabilă; ajungem la împărtășirea de natura lui Dumnezeu și, totuși, ea rămâne cu totul inaccesibilă. Trebuie să afirmăm pe amândouă deodată și să păstrăm antinomia lor ca pe un criteriu al slavei” (Theophanes, P. G. CL, col. 932D). În viziunea palamită, nu lucrarea se cunoaște din ființă, ci ființa se cunoaște din lucrare. Dar se cunoaște că este, nu însă și ce este. De aceea și Dumnezeu se cunoaște că este, nu din ființă, ci din pronia Sa. Deci lucrarea se deosebește de ființă și prin aceasta, anume că lucrarea este ceea ce face cunoscut, iar ființa, ceea ce se cunoaște prin lucrare că este.

Participăm la energiile divine, nu la esența dumnezeiască

Dacă am putea la un moment dat să participăm într-o oarecare măsură la esența dumnezeirii, care pentru noi este cu neputință de înțeles, nu am fi ceea ce suntem, ci dumnezei prin natură. Dar noi suntem ființe create, chemate de Dumnezeu să devenim prin har ceea ce este El prin natură. „Dacă am participa la esență, Dumnezeu nu ar mai fi Trinitate, ci o multitudine de persoane” (Vladimir Lossky, După chipul și asemănarea lui Dumnezeu, traducere din franceză de Anca Manolache, Edit. Humanitas, București, 1998,p. 48). Așa, participând la energiile divine, bunul credincios nu doar că își poate lucra mântuirea, ci chiar atinge îndumnezeirea.

Dumnezeu se manifestă în lume prin lucrările Sale. Ființa rămâne dincolo de orice relație, de orice împărtășire, ascunsă în transcendența absolută, fiind așezată peste toate. În concepția palamită, precum și în întreaga învățătură ortodoxă, Dumnezeu este și se zice firea tuturor celor existente, întrucât toate se împărtășesc de El și subzistă prin împărtășirea de El, aceasta neînsemnând însă că prin împărtășirea de firea Lui, ci prin împărtășirea de lucrarea Lui. În convicțiunea apodictică a Sfântului Grigorie Palama, Dumnezeu este și existența celor ce sunt și forma în forme, ca obârșia formelor și înțelepciunea celor înțelepți și, simplu, toate ale tuturor. Totodată El nu este fire, ca fiind mai presus de toată firea și nu este, ca fiind mai presus de toate cele ce sunt; și nu este și nici nu are formă, ca unul ce e mai presus de formă.

Pentru oponenții Sfântului Grigorie Palama, ceea ce nu este Ființă nu e Dumnezeu, ci doar un efect creat. Problema este foarte gravă în planul îndumnezeirii și al comuniunii cu Dumnezeu. Pe de o parte, comuniunea cu ființa divină este imposibilă, iar pe de altă parte, „comuniunea cu o realitate creată (harul creat) nu este câtuși de puțin comuniune cu Dumnezeu Însuși. Palamismul scoate în evidență comuniunea energetică; Dumnezeu este în întregime prezent în energiile Sale fără să-și părăsească ființa inaccesibilă” (vezi pe larg la Paul Evdokimov, Cunoașterea lui Dumnezeu, Ed. Christiana, 1995, p. 77).

Energiile necreate – Dumnezeul Cel viu în acțiune

Energiile necreate care iradiază din Dumnezeu”nu sunt mărginite, vin la toți, dar vin în special în Sfintele Taine. Sunt prezente în Sfintele Taine cu intensitate deosebită, aducând însăși Persoana lui Hristos; prin Biserică, prin preot în special, prin toate binecuvântările lui, trec în grade diferite asupra tuturor, sunt deci și ale îngerilor, sunt și în natură. Căci natura, făcută din nimic, n-ar putea să stea în ea însăși fără energiile necreate care o fundamentează” (Pr. Stăniloae în 7 dimineți cu Părintele Stăniloae, Anastasia, p. 28).

Energiile divine care izvorăsc veșnic din ființa divină ne sunt comunicate de Duhul Sfânt, pentru transfigurarea și pentru îndumnezeirea noastră, nefiind un intermediar sau un mijlocitor între Dumnezeu și noi, nici simple emanații sau exalții ale Lui, ci sunt necreate și nedespărțite de ființa divină. Dumnezeu este în întregime prezent în energiile Sale fără a-Și părăsi ființa.Energiile dumnezeiești se numesc dumnezeire și sunt „Dumnezeul Cel viu în acțiune, de care isihaștii se bucură prin vederea față către față,lumina necreată fiind însăși manifestarea, revelarea acestei dumnezeiri. Ele sunt manifestări libere și voluntare ale Divinității comune celor trei Persoane dumnezeiești, prin care Dumnezeu intră în contact cu omul și cu întreaga creație.Dar energiile necreate nu vor fi … nici acte exterioare lui Dumnezeu datorate voinței Lui asemenea actelor providențiale (prin care El a creat de exemplu lumea)” (Vl.Lossky, După chipul și asemănarea lui Dumnezeu, Humanitas, 1998,p. 46).Energiile divine necreate pot fi numite har (Î·Ì Ï‡Î±ÌÏις) divin în legătură cu ființele umane.

Dumnezeu S-a coborât la noi, S-a făcut om ca noi din prea multa iubire față de noi, ca și noi să ne îndumnezeim. Din scrierile palamite reiese, în acest sens, că venirea șiașezarea Fiului lui Dumnezeu în noi, e urcarea noastră prin Revelație la El. Însă, precum am precizat deja, nu se revelează și nu se arată ființa lui Dumnezeu, ci harul și lucrarea Duhului este aceea prin care se arată și seașează în cei vrednici Dumnezeu.

Energiile fac cunoscută arătarea în afară (ad extra) a Preasfintei Treimi

Vorbind despre lumina dumnezeiască, Sfântul Grigorie Palama a subînțeles-o totdeauna ca manifestare a lui Dumnezeu Cel personal sau tripersonal. Ieșirile și lucrările lui Dumnezeu sunt necreate, dar nici una dintre ele nu este ființă, nici ipostas. Pentru Sfântul Grigorie Palama, energiile divine fac cunoscută arătarea în afară (ad extra) a Preasfintei Treimi, exprimând raportul cu altceva, cu ceva ce nu este El Însuși. Și, prin fiecare, „voirea cea bună și dumnezeiască cu privire la noi a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh e lucrare și putere de viață și de înțelepciune făcătoare. Acestora le-a mai zis și împărtășiri neîncadrate și nemicșorate, ridicându-le peste toate cele create, și în același timp învățând că sălășluiesc în chip firesc în Cel ce le dăruiește” (150 de capete despre cunoștința naturală, 91, în Filocalia, VII, p. 482). De aceea, ca împărtășiri de sine nu sunt nicidecum create. Și tot de aceea, după dumnezeiescul Maxim (Capete despre dragoste,I, 48), niciodată n-au început să existe; și sunt contemplate ca aflându-se ființial în jurul lui Dumnezeu; și nu a fost cândva când nu erau. Deci Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt ca Persoane în fiecare lucrare, reprezentând sau ilustrând raporturile Preasfintei Treimi cu creația.

Sfântul Grigorie Palama vorbește despre trei lumini

Sfântul Grigorie Palama vorbește despre trei lumini: 1. lumina sensibilă, 2. lumina inteligenței și 3. lumina necreată care le depășește pe primele. Lumina inteligenței este diferită de lumina percepută de simțurile noastre. Lumina sensibilă ne descoperă obiectele proprii simțurilor noastre, iar cea intelectuală servește la manifestarea adevărului care se află în gândire. Deci, vederea și inteligența nu percep una și aceeași lumină, ci este propriu fiecăreia din cele două facultăți să acționeze după natura lor și limitele lor. Totuși, atunci când cei care sunt vrednici primesc harul și puterea spirituală supranaturală, ei percep atât prin simțuri, cât și prin inteligență ceea ce este mai presus de orice simț și de orice intelect. Cum? Acest lucru este cunoscut numai de Dumnezeu și de cei care au avut experiența harului său (Tomul Aghioritic,P. G. CL, col. 1833D).

Lumina divină nu este una materială și nici spirituală sau sensibilă, dar nici nu este o lumină inteligibilă sau de ordin intelectual. Această lumină este divină și necreată. Vederea luminii dumnezeiești, nu este o analogie simbolică cu lumina fizică sau o simplă teorie, ci semnul prezenței vii și personale a lui Hristos.

Această lumină divină se descoperă oamenilor curați duhovnicește și care ajung pe culmile cele mai înalte ale virtuții și duco viață de sfințenie. În lumina divină omul îl vede pe Hristos, Îl cunoaște, comunică cu El și se bucură nespus de prezența Lui.

Vechea dilemă era: lumina taborică era sau nu creată? Diferite numiri date acesteia

Întreaga dezbatere cu Varlaam, Achindin și Gregoras s-a desfășurat în jurul acestei întrebări și nedumeriri, anume dacă lumina taborică era sau nu creată. Sfântul Grigorie a trebuit să facă unele precizări și în chestiuni legate de posibilitatea și realitatea experienței mistice, natura harului, natura vederii lui Dumnezeu și sensul real al îndumnezeirii. Posibilitatea de a-l vedea pe Dumnezeu cu ochii trupești i-a scandalizat pe adversarii Sfântului Grigorie. La acuzațiile lui Varlaam că lumina pe care o văd isihaștii este o fantezie, un artificiu simbolic, o lumină a minții sau una sensibilă, și că isihaștii o socotesc ca fiind însăși esența divină, Sfântul Grigorie răspunde că cei care pot avea experiența duhovnicească a luminii sunt sfinții, ei fiind singurii care pot să vorbească despre această experiență cu autoritatea celor care au trăit-o. Sfinții numesc lumina „negrăită, necreată, veșnică, netemporală, neapropiată, nemăsurată, nesfârșită, nehotărnicită, nevăzută de îngeri și de oameni, frumusețea arhetipică și neschimbată, slava lui Dumnezeu, slava lui Hristos, slava Duhului, raza dumnezeirii și cele asemenea. Căci se slăvește, zice, trupul deodată cu primirea lui, și slava dumnezeirii se face slava trupului” (Tomul aghioritic, în Filocalia, VII, Ed. Humanitas, p. 415). Lumina divină, deși nu are formă materială, „nu e ceva difuz, dezorganizat, ci se simte în ea o armonie superioară, o plenitudine de bunătăți și, ca atare, e frumoasă, e chiar frumusețea de model a oricărei frumuseți văzute” (Pr. Dumitru Stăniloae, n. 10, Filocalia, VII, p. 415). Această vedere a luminii, Sfântul Grigorie o va numi antinomic simțire intelectuală sau duhovnicească, cu toate că cel care vede nu-și dă seama atunci, nici nu poate cerceta natura acelui instrument cu care vede și experiază, Duhul fiind cu neputință de cercetat: „zic printr-un simț din pricina clarității, limpezimii adevărului și caracterului nefantastic al percepției, și adăugăm și intelectual deoarece sunt mai presus de simțirea naturală și mintea le primește întâi deși e supra-intelectuală” (Pr. Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Scripta, 1993, p. 198-199).

Toate numirile care fac referire la Dumnezeu nu se referă la ființa Lui care e cu mult mai presus de înțelesul oricărui nume, ci la lucrările Lui care vin în lume. În viziunea palamită, e fără nume această ființă supraființială, ca una ce e mai presus de orice nume. Chiar și numirile ce și le-a dat Dumnezeu Însuși: Eu sunt Cel ce sunt, Dumnezeu, calea, lumina, iubirea, adevărul și viața, sunt nume de lucrări.

Etapele urcușului în cunoașterea lui Dumnezeu

Varlaam Calabritul, oponentul Sfântului Grigorie, considera teologia prin negație cea mai desăvârșită vedere, similară cu întunericul dumnezeiesc de care vorbește Sfântul Dionisie Areopagitul: „Dacă intră deci cineva în acest întuneric, zice filozoful, o face prin negarea tuturor celor ce sunt (…) deci și lumina aceea de care grăiți voi, orice ar fi ea, trebuie să o părăsiți, ca să vă suiți la teologia și vederea prin negație”(la Sf. Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie, 50, Filocalia, VII, p. 327). Deci Varlaam nu cunoaște ceva mai înalt decât teologia negativă, care „lasă mintea în fața unui gol care nu o unește cu Dumnezeu. E o teologie prin care rațiunea pune între ea și Dumnezeu o prăpastie pe care nici ea, nici Dumnezeu nu o poate umple. Din această mentalitate se explică doctrina catolică despre caracterul creat al grației. Omul rămâne chiar în starea de har închis în limitele creaturității sale. De aceea nu se vorbește în teologia catolică de îndumnezeirea creaturii” (Pr. Dumitru Stăniloae, n. 138, Filocalia, VII, p. 327). După Sfântul Grigorie Palama, care sintetizează și redă tradiția Părinților răsăriteni, sunt trei etape ale urcușului în cunoașterea lui Dumnezeu: cunoașterea rațiunilor dumnezeiești ale făpturilor, cunoașterea lui Dumnezeu prin negarea lor și vederea lui Dumnezeu în întunericul mai presus de lumină, supraluminos, această ultimă expresie fiind menționată și de Sfinții Grigorie de Nyssa și Dionisie Areopagitul. „A doua, teologia prin negație, e numai locul lui Dumnezeu. Prezența însăși a lui Dumnezeu e mai presus decât aceasta. Prima și a doua treaptă de cunoaștere au o oarecare lumină în ele căci nu sunt cu totul neînțelese. A treia e un întuneric mai presus de aceste lumini dar un întuneric supraluminos, deoarece, pe de o parte, această lumină e mai neînțeleasă decât primele două trepte ale cunoașterii, pe de alta, în ea e o cunoaștere mai bogată, mai adâncă, mai nemijlocită a prezenței lui Dumnezeu” (Ibidem, n. 149, Filocalia, VII, p. 333-334).

În lumină Îl cunoaștem pe Dumnezeu și ne cunoaștem pe noi înșine

În nenumărate rânduri, Sfântul Grigorie Palama a precizat că prin har, Dumnezeu Însuși intră în comuniune de iubire cu omul.”Dar numai harul înfăptuiește în chip tainic acesta unire negrăită. Căci prin el Dumnezeu Însuși pătrunde întreg, în cei vrednici întregi și sfinții pătrund întregi în Dumnezeu întreg, luând în ei înșiși pe Dumnezeu întreg și dobândind numai pe Dumnezeu” (Tomul Aghioritic, p. 416). În lumină Îl cunoaștem pe Dumnezeu și ne cunoaștem pe noi înșine.

Unirea omului cu Dumnezeu păstrează caracterul personal al celor care se întâlnesc

Unirea omului cu Dumnezeu este una lipsită de confuzie, fără amestecarea sau absorbirea identității umană în cea divină, ci păstrându-se caracterul personal al celor care se întâlnesc. Este o comuniune personală cu Dumnezeu Cel personal.

Lumina necreată se împărtășește și poate fi văzută în chip suprasensibil de cei vrednici, de sfinți, care experiază astfel strălucirea naturii dumnezeiești. Fiul lui Dumnezeu Care sălășluiește în lumină, S-a întrupat și a sălășluit printre noi, dorind să Se sălășluiască, prin har, și în inimile noastre credincioase și curate. Reflectând la această triplă sălășluire, suntem îndemnați de Părinții bisericești să ne curățim simțirile, pentru ca, prin rugăciune curată și stăruitoare, să-L primim pe Dumnezeu în sufletele noastre și să-L preaslăvim pentru că ne-a îngăduit accesul la lumina Sa.

Vederea lui Dumnezeu începe din viața aceasta

Cunoașterea misticului este o cunoaștere experimentală și nu una strict bazată pe rațiune. Aici este și deosebirea dintre călugărul și filozoful calabrez Varlaam, lipsit de simț mistic, și Sfântul Grigorie Palama. Varlaam Calabritul nega experiența directă și unirea nemijlocită cu Dumnezeu, susținând o cunoaștere indirectă a Lui în această viață prin Scriptură, Tradiția Bisericii sau prin intermediari creați (printre care include și harul sau orice putere sau dar divin). Varlaam afirma că vederea lui Dumnezeu va fi posibilă doar în veacul viitor, pe când Sfântul Grigorie consideră că această vedere începe încă din viața aceasta, fiind arvuna, garanția și pregustarea vieții viitoare, căci dacă trupul trebuie să ia parte împreună cu sufletul la bunătățile de negrăit (ale veacului viitor), este sigur că el trebuie să participe la aceasta, în măsura posibilului, chiar de pe acum, căci și trupul are experiența lucrurilor dumnezeiești, când puterile pasionale ale sufletului se află nu omorâte, ci transformate și sfințite (Tomul Aghioritic, P. G. CL, col. 1233C).

Problema vederii lui Dumnezeu este așezată de opozanții isihasmului și a Sfântului Grigorie Palama pe un plan intelectual, ea fiind pentru ei doar gnoză, cunoaștere.

Pentru vederea dumnezeieștii lumini, călugării isihaști întrebuințau o anumită metodă. Retrăgându-se în locuri singuratice, înlăturau mai întâi orice i-ar fi putut distrage în vreun fel și le-ar fi putut tulbura liniștea, apoi stăruiau în concentrarea gândului la rugăciune, ochii fiind sustrași oricărei priveliști externe, însă nu închiși, pentru a putea vedea lumina taborică. Ei își aplecau bărbia în furca pieptului, cu privirea deschisă spre un punct oarecare spre abdomen, și rosteau, continuu, la început unii șușotind pentru a putea menține mai lesne atenția minții, o rugăciune scurtă, numită rugăciunea minții, sau rugăciunea inimii, sau rugăciunea lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!, sau în forme mai scurte, de pildă: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!, controlându-și în același timp și respirația, pentru ca apoi să o poată rosti odată cu aceasta. Într-o stare de curăție lăuntrică desăvârșită, după o atentă concentrare și exerciții perpetue, unii călugări îmbunătățiți au ajuns să vadă prin contemplație lumina dumnezeiască necreată, aceeași pe care au văzut-o Sfinții Apostoli Petru, Iacov și Ioan pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Față a Domnului (Mt. 17, 1-8; Mc. 9, 2-9; Lc. 9, 28-36). Vederea acestei divine lumini nu o considerau ca fiind o răsplată pentru ostenelile lor, ci ca pe un dar al milei dumnezeiești.

Hotărârile Sinoadelor din sec. al XIV-lea

Hotărârile sinoadelor din secolul al XIV-lea alcătuiesc o sinteză a Tradiției ortodoxe, pe linia patristicii răsăritene. Ele aprobă învățătura Sfântului Grigorie Palama și-i condamnă pe adversarii acesteia. Hotărârile acestor sinoade au fost redate în Synodicon-ul Ortodoxiei, care este culegerea dogmatică proclamată liturgic în duminica Triumfului Ortodoxiei și inserate ulterior în cărțile liturgice.

După mutarea la Domnul a Sfântului Grigorie († 13 noiembrie 1359), în anul 1368 Biserica din Constantinopol l-a canonizat, declarând în mod oficial învățătura lui ca ortodoxă, isihasmul devenind astfel doctrină oficială a Bisericii Răsăritene, care a pătruns apoi în tot Răsăritul ortodox.

În cea de-a doua Duminică a Postului Mare prăznuim amintirea Sfântului Grigorie Palama și a învățăturii sale ortodoxe. Biserica a rânduit aceasta având în vedere că marele sfânt isihast nu constituie doar un model de trăitor și apărător al Ortodoxiei, sau o paradigmă duhovnicească demnă de urmat pentru noi, ci și un rugător permanent pentru viața noastră în Hristos.

Practica isihastă, urmată și apărată de Sfântul Grigorie Palama a pătruns în sec. al XIV-lea și în Țările Române, însă a cunoscut o mare înflorire în sec. al XVIII-lea, prin lucrarea Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului († 1767), a Sfântului Paisie de la Neamț († 1794) și a ucenicilor săi. (Articol postat pe site-ul doxologia.ro, sâmbătă 10 martie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente