Sf. Gheorghe, ocrotitorul orașului Giurgiu, serbat la noua Catedrală Episcopală

Preasfințitul Părinte Ambrozie a oficiat duminică Sfânta Liturghie la noua Catedrală Episcopală din Giurgiu. Cu acest prilej, a fost cinstit Sf. M. Mc. Gheorghe, ocrotitorul orașului.

„Suntem deosebit de bucuroși ca în această mare zi de sărbătoare să vă avem oaspeți în noua catedrală a Municipiului Giurgiu, ridicată în proximitatea Mănăstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință”, a spus părintele episcop.

„Ne-au amintit părinții consilieri care au slujit astăzi cu noi de anii în care s-a temeluit această biserică pe terenul pe care domnul Nicolae Jianu de la Dunăreana a avut bunătatea să-l ofere Episcopiei.”

„Apreciem faptul că aceasta este cea de a treia biserică din municipiul nostru cu hramul Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință, cel care este ocrotitorul a 12 țări care-l au ca patron spiritual, al multor orașe, mănăstiri, schituri din cuprinsul ortodox al lumii și din țara noastră”, a adăugat Preasfinția Sa.

Episcopul Ambrozie a mai vorbit despre importanța prezenței preotului și învățătorului în satele izolate din România. Aceștia pot ajuta la reducerea inechităților sociale, a subliniat ierarhul.

„Inechitățile cred că pot fi depășite dacă fiecare dintre noi, fiecare în parte, am face lucruri pentru copii, pentru generațiile care vin din urmă”, a spus Preasfințitul Părinte Ambrozie.

Părintele episcop a mai îndemnat oamenii de cultură și pe cei implicați în educație să-și mărturisească credința ortodoxă, să se implice din punct de vedere social și să nu abandoneze calea părinților și strămoșilor lor:

„Dascălii de cultură și de știință românească trebuie să aibă și o conștiință și un cuget ortodox”, a spus Preasfinția Sa.

Cuvântul de învățătură a fost ținut de Arhim. Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana, care a amintit că cetatea Giurgiu, încă de la întemeiere, a fost pusă sub ocrotirea marelui mucenic Gheorghe.

„Este un simbol al biruinței vieții, asemenea Mântuitorului Iisus Hristos, Care a biruit prin Înviere. Este un simbol al biruinței și aceasta au simțit-o întotdeauna voievozii români”, a spus părintele arhimandrit despre Sf. Gheorghe.

„El ucide balaurul aceasta – văzut sau nevăzut de multe ori, așa cum sunt și ispitele – văzute și nevăzute de multe ori, așa cum sunt și dușmanii noștri, văzuți și nevăzuți de multe ori.”

Starețul de la Comana a amintit că sfântul era reprezentat pe steagul de luptă al Sf. Ștefan cel Mare și că biruința în Războiul de Independență a venit cumva, în mod simbolic, prin Giurgiu.

În cadrul sărbătorii, credincioșii au cinstit fragmente din moaștele Sf. M. Mc. Gheorghe, ale Sf. Ap. Andrei și ale Sf. M. Mc. Ecaterina din patrimoniul noii catedrale episcopale.

La eveniment au participat numeroase oficialități locale și județene, cărora Preasfințitul Părinte Ambrozie le-a dăruit câte o icoană a Sf. M. Mc. Gheorghe.

De asemenea, părintele episcop le-a oferit tuturor credincioșilor prezenți icoane cu Învierea Domnului, Pastorala Preasfinției Sale la Sfintele Paști și cel mai recent număr al revistei „Familia Ortodoxă”.

Obștea mănăstirii a primit o frumoasă icoană adusă de la Sfântul Munte Athos.

Foto credit: Episcopia Giurgiului

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente