Serbia | Sute de români au intonat „Hristos a înviat” în Catedrala Episcopală din Vârșeț

La Sărbătoarea Învierii Domnului din acest an sute de credincioşi ortodocşi români au intonat „Hristos a înviat” în Catedrala Episcopală din Vârșeț, Serbia.

Slujba de Înviere a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix.

După ce au primit Sfânta Lumină de la Episcopul Siluan, credincioşii au pornit în procesiune spre crucea din piatră din centrul orașului.

De la Catedrala Ortodoxă Sârbă din Vârșeț, tot la miezul nopții, a pornit o altă procesiune, condusă de Preasfințitul Părinte Nikanor, Episcopul Ortodox Sârb de Vârșeț, care s-a îndreptat spre aceeași Cruce de piatră

După întâlnirea celor două grupuri, au fost cântate alternativ, în română și sârbă, Troparul și Stihurile Învierii, dând astfel, mărturie comună, despre unicitatea credinței ortodoxe, despre comuniunea frățească, întru Hristos și despre frumusețea și măreția acestui Praznic Luminat.

În continuare, cei doi ierarhi au rostit cuvinte de binecuvântare pentru credincioşii prezenţi.

După acest moment de procesiune și comuniune, fiecare grup s-a îndreptat spre biserica sa, unde a fost înconjurat locașul de cult, iar la intrarea în Catedrală s-au cântat Sfânta Evanghelie pascală, Troparul „Hristos a Înviat” și Stihurile Paștilor.

Slujba a continuat în locașul de cult, prin cântarea de către strană a Canonului Sfintelor Paști și a celorlalte cântări ale Utreniei, iar la final a fost citit de ierarh cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur, după rânduială.

A doua zi, dimineața, după cum se obișnuiește în Banat, a fost oficiată Sfânta Liturghie, în cadrul căreia ierarhul a dat citire Scrisorii Pastorale pe care a întocmit-o la Praznicul Învierii Domnului, din acest an, i-a împărtășit pe copiii și pe credincioșii care s-au pregătit și a sfințit prinoasele de ouă roșii, brânză și carne, aduse la biserică pentru a fi binecuvântate în Ziua de Paști.

Foto credit: Episcopia Daciei Felix

Comentarii Facebook


Știri recente