Şedinţa clericilor din Protopopiatul Triveneto II

În clădirea nouă a Centrului pastoral al Parohiei Verona I – Italia a avut loc miercuri, 20 aprilie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, ședința clericilor din Protopopiatul Triveneto II, informează site-ul oficial al Eparhiei Italiei.

Ședința s-a desfășurat în biblioteca centrului pastoral și a avut pe ordinea de zi teme legate de organizarea Festivalului Bucuriei, a taberelor de vară pentru copii și tineret, precum și alte chestiuni referitoare la bunul mers al activității protopopiatului.

În încheierea întâlnirii, părintele Nicolae Budui de la parohia Rovigo a ținut conferința cu tema: „Credința în Dumnezeu – cea mai mare zestre spirituală pe care familia, biserica, scoala și comunitatea o pot transmite copiilor„.

 

Comentarii Facebook


Știri recente