Cultural

Ministerul Culturii a premiat mai multe personalități italiene pentru contribuția la promovarea patrimoniului românesc

basilica.ro
Ministerul Culturii a premiat mai multe personalități italiene pentru contribuția la promovarea patrimoniului românesc
Foto creditFacebook / Ambasada României în Italia

Ministerul Culturii din România a acordat medalii „George Enescu” unui număr de 24 de personalități italiene care au contribuit la promovarea patrimoniului românesc, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Distincțiile au fost înmânate săptămâna trecută de ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, în cadrul Galei Anului Cultural România–Italia 2026, organizată la sediul misiunii diplomatice.

Manifestarea a marcat încheierea unui program de diplomație culturală care a cuprins peste 50 de manifestări dedicate artei, patrimoniului, literaturii și muzicii românești.

Marele Premiu

Alfonsina Russo a primit marele premiu din partea Ministerului român al Culturii. Foto credit: Facebook / Ambasada României în Italia 

Marele Premiu al Anului Cultural România–Italia 2026 i-a fost conferit Alfonsinei Russo, director al Departamentului pentru Valorificarea Patrimoniului Cultural din cadrul Ministerului Culturii din Italia și fost director al Parcului Arheologic al Colosseumului din Roma.

Distincția i-a fost acordată pentru contribuția la valorificarea patrimoniului cultural comun al celor două țări.

Pe parcursul anului, publicul italian a avut ocazia să descopere cultura română prin evenimente organizate în teatre, muzee, universități și alte spații culturale.

Programul a inclus manifestări dedicate Columnei lui Traian și cercetării istorice, operei sculptorului Constantin Brâncuși, patrimoniului reginelor României, literaturii și muzicii românești.

Anul Cultural România–Italia

Anul Cultural România–Italia 2026 a fost conceput de Ambasada României în Italia și realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ministerului Afacerilor Externe.

Programul s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Nicușor Dan, și al Președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella.

Din partea României au participat instituții precum Opera Națională București, Institutul Național al Patrimoniului, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie a României, Biblioteca Națională și Opera Națională Română din Cluj-Napoca.

Potrivit Ministerului român al Culturii, colaborările dezvoltate în cadrul programului vor putea continua prin proiecte comune, schimburi de experiență și noi inițiative instituționale, menite să consolideze relațiile culturale dintre România și Italia.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5