Există clipe (rare) în viață când o lumină nevăzută, țâșnită tainic direct din inima celui din fața ta, te îmbracă instantaneu în… har! Și tot ce simți că ești, tot ce există în jurul tău își află sens doar în pacea acelei fulgerări. Trăiești atunci, probabil, ceva din starea lumii în ziua a șaptea a Facerii, când Dumnezeu „S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut” și întreaga Creație respira desăvârșită. Recent, „am gustat” o asemenea clipă, aflându-mă față către față cu schimonahia Melania Toma, de la Mănăstirea Zamfira din Arhiepiscopia Bucureștilor.
Are aproape 93 de ani. În 80 din ei și-a șlefuit sufletul despătimindu-l până la strălucire și și-a golit inima de toate cele ale ei pentru a se face loc de cină permanentă Lui. Mântuitorului Hristos. Și astfel maica Melania a căpătat „marele chip îngeresc”. Adică marea schimă pe care unii teologi o aseamănă unui antimis al „Liturghiei neîncetate”. De la această înălțime a nevoirii, schimonahia Melania se tot apropie cu rugăciunea inimii de curăția zilei a șaptea a Facerii, când întreaga Creație respira desăvârșită, și zidește, în cuvinte puține, simple, chip luminos de har în fiece ființă care îi trece pragul. Într-una din zilele acestei veri, ne-am aflat și noi față către față cu cuvioșia sa, pentru a o vedea și a o asculta.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
