Satele care au dat Patriarhii României

Satele României au dat de-a lungul timpului numeroase personalităţi de seamă: scriitori, filosofi, oameni de cultură, şi alţii. Dintre acestea fac parte şi cei şase patriarhi din istoria Bisericii Ortodoxe Române.

„Mai bine de jumătate dintre membrii Academiei Române sunt născuţi la sat. Mai bine de jumătate dintre preoţii noştri sunt născuţi la sat, iar patriarhii României, toţi cei şase, sunt născuţi la sat”, a spus Patriarhul Daniel în predica rostită duminică, 22 septembrie 2019.

Patriarhul Miron Cristea – Topliţa

Primul conducător al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Miron Cristea, s-a născut în 1868 în Topliţa, judeţul Harghita. Localitatea a devenit oraş în anul 1956 şi municipiu în 2002.

Între obiectivele religioase din Topliţa se numără Mănăstirea „Sfântul Ilie”, ctitorită chiar de Patriarhul Miron. Mănăstirea are un muzeu cu multe colecții de carte veche bisericească, icoane vechi, veșminte și obiecte de cult.

Mănăstirea „Sfântul Ilie” – Topliţa. Foto credit: ziarharghita.ro

Topliţa are un Mausoleu al Eroilor Români din Primul Război Mondial şi Troiţe ale Eroilor Români din cele două războaie mondiale.

Patriarhul Nicodim Munteanu – Pipirig

Succesor în scaunul patriarhal de la Bucureşti fost Patriarhul Nicodim Munteanu care a păstorit Biserica Ortodoxă Română timp de 9 ani din 1939 până în 1948.

Nicodim Munteanu s-a născut în Pipirig, judeţul Neamţ. Pipirig este satul de reşedinţă al comunei nemţene cu acelaşi nume. Nu există o atestare oficială, însă prima menţiune a localităţii s-a aflat într-un hrisov din 12 martie 1437 al Mănăstirii Neamț.

Pipirig – vedere aeriană. Foto credit: ziarpiatraneamt.ro

În Pipirig s-a născut și marele povestitor Ion Creangă. Localitatea natală nu este singura legătură dintre Patriarhul Nicodim Munteanu şi scriitorul Ion Creangă. Cei doi au fost botezaţi în aceeaşi cristelniţă la biserica din sat.

Patriarhul Nicodim este omagiat anul acesta în Biserica Ortodoxă Română, întrucât în timpul misiunii sale patriarhale a tradus numeroase volume: cărţi ale Sfintei Scripturi, din literatura teologică rusă a secolului al XIX-lea şi începutul secolului următor, ş.a.

Patriarhul Justinian Marina – Suieşti

Satul Suieşti din județul Vâlcea este localitatea natală a celui de-al treilea Patriarh al României.

Acum doi ani a fost sfinţită în satul amintit Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare”.

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare” – Suieşti. Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Aşezământul monahal a fost construit pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu că „a dăruit Bisericii noastre în vremuri de grea cumpănă un Patriarh providenţial” în persoana Patriarhului Justinian Marina, spunea în 2017 Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Tot atunci a fost inaugurată Casa memorială „Patriarhul Justinian Marina”.

Patriarhul Iustin Moisescu – Cândeşti

Aşezarea rurală Cândeşti, Argeş, a fost locul de naştere al Patriarhului Iustin Moisescu.

Localitatea este situată pe valea râului Dâmboviţa la o distanţă de 34 km Nord-Vest de oraşul Târgovişte.

Cândeşti – jud. Dâmboviţa. Foto credit: turismrurallacandesti.blogspot.com

Biserica de lemn din Cândești Vale-Vârtop, monument istoric, este un lăcaş de cult reprezentativ pentru acest sat.

În Anul omagial 2019, Patriarhul Iustin Moisescu este comemorat pentru întreaga sa activitate culturală.

Patriarhul Teoctist Arăpaşu – Tocileni

Patriarhul Teoctist s-a născut la începutul secolului trecut în satul botoşănean Tocileni.

Localitatea a fost marcată de personalitatea ierarhului român. Datorită acestui aspect, în anul 2014 a fost construită o casă memorială dedicată fostului conducător al Bisericii Ortodoxe Române.

Casa memorială „Teoctist Patriarhul”. Foto credit: Basilica.ro

Casa memorială a fost realizată după o fotografie din arhiva personală a familiei Arăpaşu și a fost construită în stilul specific arhitecturii moldoveneşti. Aceasta este formată din tindă şi două odăi, prispă şi acoperiş din stuf, şopron pentru unelte agricole şi coşar împletit din nuiele în ogradă.

Patriarhul Daniel – Dobreşti

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, actualul conducător al clericilor şi credincioşilor din Biserica Ortodoxă Română, s-a născut în Dobreşti, judeţul Timiş.

Localitatea este atestată documentar pentru prima dată în 1477, cu numele de Dobreyncze şi aparținea de Cetatea Șoimoș din județul Arad.

În Dobreşti poate fi vizitată Biserica de lemn „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – monument istoric.

De referinţă pentru Dobreşti este Mănăstirea ctitorită de Patriarhul Daniel. Aşezământul monahal a fost înfiinţat în anul 2003, pe vremea când actualul Patriarh al României era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Mănăstirea „Sf. Cuv. Parascheva” – Dobreşti. Foto credit: Mitropolia Banatului

Anul 2019 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari).

Părintele Patriarh Daniel a atras atenţia în mod constant asupra situaţiei în care se află satul românesc şi a formulat propuneri pentru îmbunătăţirea acesteia.

Foto credit: Librăria Cărţilor Bisericeşti

Comentarii Facebook


Știri recente