Sărbătoarea Unirii Principatelor Române la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea

În sala de festivități a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, a avut loc la 24 ianuarie 2012, începând cu orele 14:00, un eveniment cultural-artistic dedicat Unirii Principatelor Române.

În deschidere, Părintele prof. dr. Nicolae Proteasa, directorul Seminarului Teologic „Sf. Nicolae”, a rostit un cuvânt de întâmpinare. Despre importanța istorică a Unirii Principatelor Române din anul 1859 și reformele ce au urmat a vorbit Părintele prof. Petre Mateiescu, care a prezentat comunicarea științifică cu tema „Reformele religioase ale lui Alexandru Ioan Cuza. Considerații”.

La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care în încheiere, a rostit un cuvânt de învătură referitor semnificația Unirii și contribuția ierarhilor și a clerului român la înfăptuirea și păstrarea acesteia atât din punct de vedere social, dar și spiritual.

„Aniversarea Unirii Principatelor Române din anul 1859, reprezintă pentru Biserica noastră un moment de unitate, de bucurie și de înțelegere a faptului că locuitorii celor două provincii erau români și au rămas români, creștini ortodocși, care au dorit să trăiască într-un singur neam și într-o singură țară. Este recunoscut faptul că ierarhii și clerul Bisericii noastre au contribuit din plin la împlinirea acestui act al Unirii românilor. Bucurie mare este și pentru Eparhia Râmnicului pentru că în acele vremuri păstorea sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. El a contribuit pe lângă ceilalți ierahi în mod deplin la unirea românilor. Și rugăciunile, dar și insistența și demersurile făcute de ierarhii noștri, iată că au dus la înfăptuirea Unirii, apoi la unirea bisericească, pentru că Biserica nostră avea nevoie de unitate administrativă, pe lângă cea dogmatică și pe lângă unitatea ființei neamului românesc”, a precizat Preasfinția Sa.

În cadrul conferinței un grup de elevi de la Colegiul Național Matei Basarab din Rm. Vâlcea a prezentat un program artistic dedicat Zilei Unirii.

Manifestarea închinată aniversării a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859 – 2012), a marcat într-un cadru solemn actul istoric de la 24 ianuarie 1859, când a fost proclamată, de către Mitropolitul Nifon, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel Unirea Principatelor Române.

La eveniment au mai fost prezenți, potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului : Prof. Ana Gabriela Ene, Inspector General la ISJ Vâlcea, Prof Ion Gava, Inspector General Adjunct la ISJ Vâlcea, Prof. Cătălin Sîiulescu, Inspector Școlar de Istorie, părinții profesori, profesorii și elevii Seminarului Teologic.

La finalul manifestării, în curtea Seminarului, toți cei prezenți s-au prins într-o mare și frumoasă Horă a Unirii, rememorând momentul istoric de acum 153 de ani.

Comentarii Facebook


Știri recente