Sărbătoarea Mănăstirii Secu

Credincioși din întreaga țară au participat și în acest an la hramul Mănăstirii Secu, din județul Neamț. Cei prezenți s-au închinat la moaștele Sfântului Ierarh Varlaam și au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan, împreună cu Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Calinic, după cum informează Radio TRINITAS.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, care i-a îndemnat pe credincioși la pocăință și la o viață cu cât mai puține păcate: „Sfântul Ioan Botezătorul a fost decapitat condamnând păcatele din vremea lui. Este un semn și pentru noi astăzi că trebuie să fim foarte grijulii și să punem capăt păcatelor noastre pe care le săvârșim în fiecare zi”.

La final, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan, le-a vorbit credincioșilor despre căile prin care fiecare poate împlini voia Lui Dumnezeu: „Ca omul să-și împlinească calea sa trebuie să fie temător de Dumnezeu. În al doilea rând omul să se ferească în mod special, în mănăstire sau în lume mai ales, de beție, de desfrâu și de ucidere. Al treilea lucru absolut necesar este ca omul să aibă simțul pocăinței și simțul rugăciunii”.

Comentarii Facebook


Știri recente