Sărbătoarea Mănăstirii Popăuți din județul Botoșani

Mănăstirea Popăuți din județul Botoșani și-a prăznuit ieri ocrotitorul, pe Sfântul Nicolae, Ierarhul Mirelor Lichiei, în prezența Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a fost primit cu multă căldură atât de obștea mănăstirii, cât și de credincioșii și de preoții slujitori prezenți, informează „Ziarul Lumina”.

Sute de credincioși au participat ieri, 6 decembrie 2012, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae din Mira Lichiei, la hramul Mănăstirii Popăuți din județul Botoșani. Slujbele speciale organizate cu prilejul hramului au început miercuri seara cu slujba Privegherii și au continuat ieri cu slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, alături de un sobor de slujitori ai bisericilor și ai mănăstirilor din împrejurimi. Din soborul slujitor, alături de arhim. Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți și exarh de zonă Botoșani al Arhiepiscopiei Iașilor, de arhim. Luca Diaconu, exarh de zonă Neamț al Arhiepiscopiei Iașilor și stareț al Mănăstirii Bistrița, și de pr. Lucian Leonte, protopop al Protoieriei Botoșani, au făcut parte și stareții mănăstirilor Bistrița, Secu, Pângărați, Știubieni, Balș, Gorovei, Zosin și Cozancea.

În prima parte a cuvântului de învățătură adresat credincioșilor prezenți, IPS Mitropolit Teofan a explicat textul Apostolului și al Evangheliei din cadrul Sfintei Liturghii, texte ce arată „drumul, viața și propovăduirea Evangheliei săvârșite de Marele Arhiereu al Bisericii noastre, Sfântul Nicolae”. În continuarea cuvântului rostit, Înalt Preasfinția Sa a subliniat ce reprezintă Sfântul Ierarh prăznuit pentru întreaga creștinătate: „Prin mila Domnului și prin nemăsurata Sa iubire de oameni, ne aflăm astăzi aici, în mănăstirea închinată de Sfântul Voievod Ștefan marelui arhiereu din Mira Lichiei, Sfântului Ierarh Nicolae. Este zi de praznic pentru întreaga creștinătate și este zi cu totul deosebită pentru Sfânta Mănăstire Popăuți. Dumnezeu să fie binecuvântat pentru că ne-a trimis un dar așa de frumos, în veacul al IV-lea, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Din acest veac și până astăzi, Sfântul Nicolae este îndrumător pentru creștini, pe care îi roagă să își păstreze dreapta credință, să o apere și să o mărturisească, să se roage intens și să fie buni la suflet cu cei de aproape și cei de departe. Acestea sunt învățăturile Sfântului Nicolae pe care îl prăznuim astăzi”.

La finalul Sfintei Liturghii, arhim. Ioan Harpa a adresat, de asemenea, câteva cuvinte: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi am fost într-un moment de bucurie, și aș îndrăzni să spun că a fost cel mai frumos moment, fiindcă l-am prăznuit pe Starețul nostru, pe Sfântul Ierarh Nicolae, care ne păstorește de 518 ani. Sub binecuvântarea și mâna lui cea plină de daruri, au trăit, trăiesc și vor trăi în continuare părinți călugări, preoți parohi și o sumedenie de credincioși. În același timp, mulțumim Înalt Preasfințitului Părinte Teofan că a venit astăzi la mănăstirea noastră și a făcut prezentă Biserica cea mistică, după cum afirmă Sfântul Irineu că „acolo unde este episcopul, acolo este Biserica și acolo este tot harul și adevărul””.

La finalul slujbei Sfintei Liturghii, credincioșii prezenți au primit binecuvântare de la IPS Mitropolit Teofan.

Biserica „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Popăuți din județul Botoșani este una din multele ctitorii ale domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Mănăstirea datează din anul 1496, având astăzi o mare valoare artistică și istorică, atât pentru picturile sale interioare de mare valoare, cât și pentru arhitectura și rolul strategic pe care îl îndeplinește. Ansamblul Mănăstirii Popăuți a fost inclus pe lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2004.

Comentarii Facebook


Știri recente