În această duminică, la 9 septembrie 2012, în biserica Parohiei vrâncene Podul Nărujei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba Aghesmei și Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, Chiriarhul locului a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă de timp, după cum ne informează TRINITAS TV.
Lucrările la complexul parohial de la Podul Nărujei au început în anul 1996, prin ridicarea Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, sfințită apoi în anul 2003. În continuare au fost ridicate și celelalte clădiri necesare bunei desfășurări a activității pastoral-misionare, prin strădania preoților slujitori.
La sfintele slujbe au participat credincioși din parohie și din împrejurimi, tineri și bătrâni, mulți dintre ei purtând tradiționalul costum popular.
După oficierea Sfintei Liturghii, soborul de slujitori, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie au înălțat rugăciuni pentru ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze pământul cu ploaie de bună trebuință.