PS Samuel Bistrițeanul: Credința nu se moștenește doar prin tradiție și nici nu se reduce doar la niște informații

„Noi am auzit despre Hristos în copilăria noastră, în primul rând de la părinți, de la bunici, poate și de la vecini sau alte rude, dar credința nu se moștenește doar prin tradiție și nici nu se reduce doar la niște informații”, a atenționat PS Samuel Bistrițeanul în predica rostită luni la hramul Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a explicat că întrebarea adresată de Mântuitorul ucenicilor: „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?”, este o întrebare pe care Hristos o adresează fiecărui om, în fiecare generație.

„Credința înseamnă, de fapt, un răspuns personal la Persoana Celui în care credem. Simon Petru a răspuns în numele tuturor apostolilor, pentru că toți aveau aceeași credință, și a spus: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Aceasta este temelia credinței noastre creștine. Nimeni nu poate să fie creștin dacă nu crede că Iisus este cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, a spus ierarhul.

Credința trebuie mărturisită

Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a atras atenția că, într-o vreme în care se vorbește mult despre religie, adevărata provocare rămâne trăirea credinței.

„Ca să avem o viață curată, trebuie să avem mai întâi o credință dreaptă. Spunea și Sfântul Sofronie Saharov că orice stâlcire în credință duce și la o stâlcire în viață, adică în trăirea vieții. Credința ne influențează viața, modul de a trăi”.

Episcopul vicar i-a îndemnat pe credincioși să își manifeste credința prin fapte și cuvinte: „Să îi rugăm pe Sfinții Apostoli să ne întărească în dreapta credință, să avem și noi curajul mărturisirii credinței prin cuvinte și prin fapte. Și, de asemenea, să avem curajul și puterea pocăinței”.

Părintele paroh Dan Cismaș i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în organizarea manifestărilor prilejuite de hram.

Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a oferit distincții mai multor persoane care s-au implicat în viața parohiei.

Beticuța Bucur a fost a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar Rovena Răchișan și Laura Chezan au fost distinse cu Ordinul „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”.

Foto credit: Mitropolia Clujului / Vlad Zurgalău


Știri recente