Episcopia Australiei și Noii Zeelande îi îndeamnă pe românii din Australia să își declare originea română și apartenența la credința creștin-ortodoxă în cadrul Recensământului național din anul 2026.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de eparhie, informațiile consemnate în recensământ contribuie la conturarea imaginii comunității românești și ortodoxe din Australia.
„Recensământul nu întreabă cât de tare credem – întreabă cât de limpede o declarăm acolo unde ea contează – în actele unei națiuni”.
„A fi român și creștin-ortodox nu e doar o taină a sufletului, ci și un adevăr pe care avem datoria să-l declarăm”, se arată în mesaj.
„Suntem români și creștini ortodocși”
În acest sens, românii sunt îndemnați ca, la completarea formularului, să menționeze originea română, să indice limba română ca limbă vorbită acasă, acolo unde este cazul, iar creștinii ortodocși să își declare apartenența religioasă.
Episcopia a atras atenția și asupra persoanelor vârstnice care ar putea avea nevoie de sprijin pentru completarea formularului, arătând că ajutorarea acestora contribuie la „o înregistrare cât mai fidelă a prezenței și identității românești și ortodoxe în Australia”.
„Să declarăm, așadar, cu bucurie și demnitate: suntem români și creștini ortodocși”, se încheie mesajul Episcopiei Australiei și Noii Zeelande.
Potrivit ultimului recensământ din anul 2021, peste 28 de mii de persoane și-au declarat originea română, iar peste 4.500 de persoane născute în România și cu reședința în Australia s-au declarat creștini ortodocși.
Recensământ național în Australia
Primul recensământ național al Australiei a fost organizat în 1911, iar din 1966 acesta are loc o dată la cinci ani. O noutate a ediției din 2026 privește declararea ascendenței: respondenții pot indica până la patru origini etnice sau culturale, față de maximum două la recensământul trecut.
Noaptea Recensământului Australian 2026 a avut loc marți, atunci când milioane de australieni au completat formularul. Persoanele care nu l-au completat până atunci o pot face însă în continuare. Potrivit ABC News Australia, data de 11 august reprezintă momentul de referință pentru răspunsurile privind situația persoanelor și gospodăriilor, nu un termen-limită pentru trimiterea formularului.
Participarea la recensământ este obligatorie. Biroul Australian de Statistică (ABS) urmărește însă, într-o primă etapă, participarea voluntară a populației, care poate fi extinsă până la finalul anului 2026.
În cazul persoanelor care nu completează formularul, ABS le contactează mai întâi pentru a le solicita participarea. Ulterior, instituția poate emite o dispoziție scrisă de completare a recensământului, iar nerespectarea acesteia poate conduce la urmărire în justiție și la o amendă de până la 364 de dolari australieni pentru fiecare zi de întârziere.
Datele recensământului sunt folosite pentru fundamentarea deciziilor privind, între altele, serviciile de sănătate, școlile, transportul și infrastructura, precum și pentru planificarea serviciilor destinate comunităților locale.
Foto credit: Facebook / City of Sydney





