Sâmbătă va avea loc sfințirea „Voronețului” din Viena

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh și Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena, construită după modelul bisericii Mănăstirii Voroneț, va fi sfințită sâmbătă de Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. La eveniment vor participa șase ierarhi și cincizeci de clerici din țară și străinătate.

De asemenea, duminică, după Sfânta Liturghie de hramul principal al lăcașului de cult, va fi oficiată și sfințirea magazinului bisericesc și a biroului de pelerinaje a parohiei. Programul liturgic va continua luni de sărbătoarea Sfintei Treimi.

Slujba de sfințire a altarului va avea loc sâmbătă începând cu ora 16:00.

Lăcașul de cult, inspirat de arhitectura biserici Mănăstirii Voroneț, va fi pictat atât în interior cât și la exterior. Totodată, pentru a conferi autenticitate, comunitatea românească din Viena a apelat în construcția edificiului la meșteri din țară, iar majoritatea materialelor de construcție au fost transportate din România.

Lucrările de construcție au început în noiembrie 2018, piatra de temelie fiind sfințită de Mitropolitul Serafim în data de 17 septembrie 2017.

„Cred că au fost peste 100 de ședințe în care am explicat ceea ce dorim, am adus foarte multe fotografii, albume cu mănăstiri, pentru ca oficialitățile de aici să înțeleagă ce dorim noi să facem”, a declarat Pr. paroh Emanuel Nuțu.

Pe întreaga perioadă a slujirilor prilejuite de sfințirea lăcașului de cult, credincioșii sunt așteptați să se închine la Sfânta Masă, au transmis reprezentanții Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh și Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena.

Proiect Viena
Proiectul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh și Sfântul Ștefan cel Mare” Viena

În apropierea bisericii românești, prin implicarea părintelui paroh și cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 al Vienei a fost construit și un bloc de locuințe pentru 47 de familii de români.

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh și Sfântul Ștefan cel Mare” este situată pe strada Bruno-Marek-Allee 7b, 1020, Viena, Austria.

Foto credit: Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena / Facebook

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente