În sâmbăta Moșilor de iarnă, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a oficiat Sfânta Liturghie și o slujbă de Parastas la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea. Cu această ocazie, Arhiepiscopul Râmnicului a vorbit despre importanța rugăciunilor pentru cei adormiți și a faptelor de milostenie.
„Rugăciunea este expresia cea mai reală și profundă a iubirii pentru cei mutați la viața cea veșnică”, a spus ierarhul.
Întemeiată pe învățătura Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți, a explicat Înaltpreasfinția Sa, pomenirea celor adormiți reflectă viziunea creștină asupra morții, privită nu ca un sfârșit, ci ca o stare de odihnă, o călătorie sau o trecere spre o altă etapă a existenței.
Milostenia și grija față de aproapele
„Nu doar rugăciuni a rânduit Biserica pentru înveșmântarea celor adormiți în lumina cea neînserată a Împărăției Cerurilor, ci a îndemnat pe cei rămași în viață să facă tot ce le stă în putință pentru a-și arăta grija față de sufletele celor adormiți prin milostenie, prin ajutorarea celor săraci și a văduvelor, a celor năpăstuiți și a celor aflați în suferință”.
Faptele de milostenie, a continuat ierarhul, „reprezintă nu doar o împărțire a bunurilor, ci sunt modalități de întărire a comuniunii și, totodată, cel care se bucură de milostenia făcută în numele celui adormit are datoria de a se ruga pentru acesta, cerând milostivirea lui Dumnezeu”.
Taina vieții și taina morții
Arhiepiscopul Râmnicului a subliniat faptul că taina vieții și taina morții depășesc capacitatea omului de înțelegere rațională.
„Taina vieţii, ca şi taina morţii, sunt mai presus de înţelegerea noastră, însă avem datoria de a ne ruga pentru cei adormiți, pentru că acesta este un act de credință și iubire, în care cerem ca ei să se odihnească în lumina cea neînserată a Preasfintei Treimi”, a adăugat la final Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
În sâmbăta premergătoare Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe cei trecuți la viața veșnică. Această comemorare a persoanelor adormite în Domnul poartă numele de Moșii de iarnă.
Cum să menții o legătură vie cu cei adormiți:#bineledeştiut pic.twitter.com/3HO7FbbdVB
— Basilica.ro (@AgentiaBasilica) February 10, 2018
Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului






