Mitropolitul Antonie al Basarabiei a sfințit duminică un nou spațiu comunitar amenajat lângă Paraclisul Episcopal din Bălți. Acesta va găzdui activități educaționale, culturale, catehetice și social-filantropice.
Noul spațiu îl are ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Apostolul românilor. Aceasta exprimă legătura profundă dintre credința creștină și identitatea spirituală a poporului român, Sfântul Andrei fiind cinstit ca propovăduitor al Evangheliei în întregul teritoriu dintre Dunăre și Marea Neagră.
Se vor putea desfășura întâlniri catehetice, activități educaționale și culturale, acțiuni social-filantropice și inițiative dedicate copiilor, tinerilor și familiilor, contribuind la formarea duhovnicească a noilor generații și la întărirea solidarității comunitare.
Pavilionul modular are un spațiu interior amenajat și mobilat, destinat întâlnirilor și activităților organizate.
O nouă misiune în municipiul Bălți
Amenajarea a fost realizată cu sprijinul Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Valoarea totală a proiectului este de 121.000 RON.
Piatra de temelie a fost sfințită în 1 decembrie 2023, la împlinirea a 100 de ani de la reînființarea Episcopiei de Bălți, iar lăcașul a fost construit cu sprijin din România și din Basarabia.
Înaltpreasfințitul Părinte Antonie a subliniat importanța sprijinului venit din partea Guvernului României pentru susținerea activităților pastoral-misionare, cultural-educaționale, social-filantropice și edilitare și a mulțumit pentru acest ajutor generos.
Centrul va găzdui inițiative dedicate copiilor, tinerilor și familiilor, contribuind la formarea duhovnicească a noilor generații și la întărirea solidarității comunitare, anunță reprezentanții Mitropoliei Basarabiei.














