Eparhii

Slujire arhierească în biserica mănăstirii Sfântul Ioan Rusul din localitatea Slobozia de Giurgiu

basilica.ro
Slujire arhierească în biserica mănăstirii Sfântul Ioan Rusul din localitatea Slobozia de Giurgiu

Pe 21 noiembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește „Intrarea Maicii Domnului în Biserică, a fost prilej de mare bucurie duhovnicească pentru credincioșii care au trecut pragul bisericii Mănăstirii „Sf. Ioan Rusul” din localitatea Slobozia de Giurgiu, informează episcopiagiurgiului.ro

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a evidențiat rolul deosebit al Maicii Domnului pentru mântuirea noastră. Sfânta Fecioară Maria, a arătat ierarhul nostru, s-a făcut slujitoare a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu iar în anii petrecuți la templu, s-a pregătit prin post și rugăciune, ducând o viață în smerenie și ascultare pentru a deveni biserică vie a Duhului Sfânt, iar noi, credincioșii, trebuie să-i cerem pururea ajutorul, avându-o totdeauna ca model de viețuire. Sfântă, mai presus decât toți sfinții, este acoperitoarea, apărătoarea mijlocitoarea și ajutătoarea credincioșilor, înălțând rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu, a încheiat Preasfinția Sa.

La final, credincioșii prezenți au primit iconițe cu scena Intrării în biserică a Maicii Domnului și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă”.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5