Osemintele preotului Nicolae Gherman, ctitorul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, și ale soției sale, preoteasa Maria, au fost reînhumate joi în cimitirul așezământului monahal, la 67 de ani de la trecerea sa la Domnul.
Slujba a fost oficiată de Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul.
„Preotul Nicolae Gherman se întoarce, prin această reînhumare, în pământul care îi păstrează memoria, pentru faptul că un preot nu aparține numai timpului în care a trăit. El aparține și generațiilor care vin, prin sămânța credinței pe care a așezat-o în sufletele oamenilor”, a spus episcopul.
Osemintele preotului și ale soției sale au fost depuse în biserica mare a mănăstirii, unde ierarhii au oficiat slujba de pomenire. În continuarea programului liturgic, acestea au fost purtate în procesiune în jurul lăcașului de cult și înhumate.
O bogată activitate bisericească și culturală
Arhimandritul Macarie Motogna, starețul Mănăstirii Rohia și exarh eparhial, a evocat personalitatea ctitorului așezământului monahal.
„A fost un preot de elită, un predicator bun, un ctitor de lăcașuri sfinte, în sensul că a ctitorit Mănăstirea din Rohia, biserica din sat și școala”, a declarat starețul pentru Trinitas TV.
Reînhumarea a avut loc cu prilejul Centenarului Mănăstirii Rohia, marcând împlinirea a 100 de ani de la sfințirea primei biserici și de la începuturile vieții monahale în cadrul așezământului monahal.
Pr. Nicolae Gherman
Părintele Nicolae Gherman s-a născut în 1 octombrie 1877, în localitatea Rohia. A urmat studiile gimnaziale la Năsăud și cursurile Seminarului Teologic „Andreian” din Sibiu, pe care le-a absolvit în anul 1899.
A fost hirotonit preot în 20 noiembrie 1899 de Mitropolitul Ioan Mețianu al Transilvaniei, iar în 2 februarie 1900 a fost instalat paroh în Rohia, unde a slujit timp de 40 de ani. Între anii 1903 și 1905 a construit Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Rohia, iar între 1923 și 1926 a întemeiat Mănăstirea „Sfânta Ana”.
Preotul Nicolae Gherman a avut și o contribuție importantă la afirmarea identității naționale a românilor din Transilvania, partiicpând la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
Activitatea sa națională și patriotică a avut consecințe asupra vieții personale. După Dictatul de la Viena din 1940, fiind amenințat de autoritățile horthiste, a fost nevoit să părăsească Rohia și să se refugieze în România.
Ulterior, a slujit ca administrator parohial în mai multe comunități, fără a mai reveni la parohia pe care o păstorise timp de patru decenii. În anul 1947 s-a pensionat și s-a stabilit la Dej, unde a trecut la cele veșnice în 20 iunie 1959.
