Sfânta Liturghie în limba română la biserica Vlaherne din Istanbul, unde s-a arătat Fecioara Maria

Iulian Dumitraşcu
Foto creditParohia „Sf. Mc. Paraskevi” din Istanbul

Sute de credincioși s-au rugat marți, de Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, la biserica Vlaherne din Istanbul.

Biserica a fost construită în prima jumătate a secolului XIX, pe locul vechii biserici bizantine unde în 911 Sfinții Andrei cel nebun după Hristos și Epifanie au văzut-o pe Maica Domnului rugându-se în biserică și scoțându-și Cinstitul Acoperământ pe care l-a întins în mod protector asupra întregului popor.

Între cele peste 400 de persoane s-au aflat credincioși ai Parohiei ortodoxe românești din Istanbul și pelerini veniți prin Agenția Basilica Travel a Patriarhiei Române.

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în limba română, în prezenţa Prea­sfințitului Părinte Episcop vicar Andrianos de Alikarnassos (Patriarhia Ecumenică), de Pr. Sergiu-Marcel Vlad, parohul bisericii „Sf. Mc. Paraskevi” din Istanbul, şi mai mulţi clerici veniţi din România.

PS Andrianos de Alikarnassos le-a transmis pelerinilor binecuvântările Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5