Diaspora

Membrii Nepsis au serbat Ziua Tineretului Ortodox împreună cu Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania

Sorin Ioniţe
Membrii Nepsis au serbat Ziua Tineretului Ortodox împreună cu Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania
Foto creditEpiscopia Ortodoxă Română a Italiei

Membrii Nepsis din regiunea italiană Lazio au serbat sâmbătă, 2 februarie 2019, Ziua Tineretului Ortodox împreună cu Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania în comunitatea parohială din orașul Civittavecchia.

Evenimentul a avut loc în biserica Parohiei românești din Civittavecchia în contextul hramului lăcașului de cult: Întâmpinarea Domnului.

Sărbătoarea a început cu Sf. Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Atanasie.

După slujbă a urmat conferința „Frumosul și rușinea în ziua de azi”, susținută de Protos. Nicodim Burcea, starețul Mănăstirii „Buna Vestire” din Mirabella Eclano.

Protos. Nicodim vorbind cu tinerii. ©Episcopia Italiei

Programul a continuat cu activități interactive dedicate tinerilor, și laboratoare de lucru.

Ziua s-a încheiat tot cu rugăciune, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate, pentru bucuria de a fi împreună și pentru putința de a da și noi mărturie despre nădejdea credinței noastre, tuturor acelora care sunt biruiți de deznădejde și de întristare, notează Episcopia Italiei pe site-ul oficial.

Ziua Internaţională a Tineretului Ortodox a fost instituită în 1992 de Syndesmos (Organizaţia Mondială a Tineretului Ortodox), în cadrul celei de a 14-a Adunări Generale a organizaţiei.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5