Liceenii din Râmnicu Vâlcea vor participa, începând de luna viitoare, la sesiuni interactive de educație financiară, în cadrul cărora vor învăța despre economisire, investiții și gestionarea responsabilă a banilor, informează Agerpres.
Prima etapă a programului a debutat luni, în Sala Mare a Consiliului Județean Vâlcea, în prezența unor elevi din municipiu, a reprezentanților Asociației de Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), inițiatoarea proiectului, și a instituțiilor partenere.
În cadrul întâlnirii au fost abordate teme precum administrarea finanțelor personale, economisirea, investițiile, funcționarea sistemului bancar și gestionarea riscurilor financiare.
Înțelegerea conceptului din fiecare produs financiar
Bogdan Petre, vicepreședintele ASPES și coordonatorul programului, a explicat că specialiștii vor merge direct în unitățile de învățământ, unde vor desfășura activități cu durata de două până la patru ore.
„Vom veni în școli la dumneavoastră, vom intra în fiecare clasă, în fiecare liceu din Râmnicu Vâlcea în următorul an și vom sta între două ore și patru ore, împreună cu echipa de la București, și o să vă împărtășim cunoștințele noastre”.
„Acest program este făcut pentru dumneavoastră exclusiv, pentru a înțelege conceptul din spatele fiecărui produs financiar de care vă veți lovi în viața de zi cu zi”, a precizat coordonatorul programului.
Primul județ inclus în program
Proiectul a fost lansat în primăvară, în București, iar Vâlcea este primul județ în care se extinde. Inițiativa beneficiază de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea și al Asociației pentru Promovarea Culturii și Educației Vâlcea.
Președinta asociației, Roxana Popescu, a explicat că decizia de a susține implementarea programului a venit după ce a asistat la activitățile desfășurate în școlile din Capitală.
La manifestare a participat și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Békési Csaba Lajos, care a evidențiat importanța cunoștințelor financiare în protejarea consumatorilor.
„Eu vin din sistemul educațional și cred că astăzi educația financiară nu mai este o opțiune și nici nu ar trebui să discutăm despre ea ca o posibilitate sau de o activitate opțională în activitatea noastră de zi cu zi”.
Programul ar putea fi extins și în alte județe
Programul Național de Educație Financiară pentru România este prevăzut să se desfășoare, într-o primă etapă, pe parcursul a trei ani. Inițiatorii urmăresc extinderea acestuia și în alte județe, pentru dezvoltarea unei infrastructuri educaționale moderne în domeniul finanțelor personale și al economiei aplicate.
Bogdan Petre a explicat că proiectul urmărește reunirea expertizei mai multor instituții, astfel încât elevii să beneficieze de o pregătire financiară aplicată.
Potrivit organizatorilor, proiectul are în prezent 41 de instituții partenere ale statului român, între care Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Ministerul Educației.
De asemenea, două universități din străinătate sunt partenere ale programului și vor primi bursieri selectați de comitetul de conducere al Programul Național de Educație Financiară pentru România dintre elevii participanți.















