„Într-o lume marcată de ample și rapide schimbări, de diversificarea mijloacelor de comunicare, precum și de utilizarea Inteligenței Artificiale, cultura scrisă continuă să fie acel magnific reper de stabilitate, de discernământ și de profunzime”, a transmis vineri Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.
„Ea ne ajută să păstrăm echilibrul, să cultivăm reflecția și să rămânem ancorați în valorile spirituale, cele care stau la temelia civilizației noastre.”
Mesajul a fost transmis cu prilejul deschiderii la Târgoviște a Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu”, eveniment devenit tradiție în oraș.
„În orice epocă, cartea rămâne spațiul privilegiat al întâlnirii dintre om și sens, dintre tradiție și înnoire, dintre memoria istoriei și aspirațiile viitorului, în care principalele simboluri sunt cele ale lumii spirituale”, continuă ierarhul în mesajul citat.
„Cartea nu este doar un instrument cultural, ci o splendidă lucrare de responsabilitate, un act de mărturisire a identității, un mijloc de tezaurizare a înțelepciunii înaintașilor, de manifestare a creativității și specificității, dar și de înnobilare spirituală.”
Un salon de carte anual
Ierarhul apreciază Salonul Editorial organizat anual la Târgoviște, despre care spune că este o celebrare a celor care slujesc cultura cu devotament, și numește cartea „punte între generații, un minunat spațiu al dialogului, al colaborării și al reflecției, un loc în care se păstrează și se transmite fascinanta moștenire spirituală și culturală românească”.
În acest an, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei este prezentă la eveniment cu noi volume menite să îmbogățească patrimoniul cultural și teologic al eparhiei.
Titlurile sunt: „Voievozi de la Târgoviște – ctitori de spiritualitate ortodoxă” și „Mitropolitul Ștefan I al Țării Românești – promotor al misiunii Bisericii prin intermediul tiparului”, precum și broșurile din colecția misionar-educativă dedicată tinerilor: „Familia – fundament al valorilor Evangheliei lui Hristos” și „Credință și mărturisire în spațiul virtual”.
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon mai amintește că, prin cooperarea dintre Arhiepiscopia Târgoviștei și Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, au fost realizate proiecte editoriale și culturale de reală valoare și îi mulțumește directorului instituției, prof. univ. dr. Erich Agnes.
















