Aproximativ 120 de persoane au donat luni sânge la Mizil în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” desfășurată de Patriarhia Română. Acțiunea de donare de sânge a avut loc la apelul Preotului Alexandru Croitoru de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” și cu ajutorul Centrului de Transfunzie Sanguină din Ploiești. Odată cu această campanie s-au…
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat luni Sfânta Liturghie și Parastasul ctitorilor la hramul principal al Schitului Brătășești din comuna Albești, județul Argeș. Ierarhul le-a mulțumit pelerinilor pentru dragostea arătată schitului și i-a îndemnat la mărturisirea cu mult curaj a credinței în Dumnezeu, în mâinile Căruia trebuie să ne punem toată nădejdea,…
Corul Academic Byzantion organizează două concerte pentru pelerinii participanți la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Evenimentele vor avea loc în data de 11 octombrie, respectiv 15 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Primul concert, programat pe 11 octombrie, va fi susținut de Corul Academic Byzantion și va începe la ora 23:30. Cel de-al…
Trei cărți dedicate Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfinților Doctori fără de arginți vor fi lansate joi la Librăria Doxologia a Arhiepiscopiei Iașilor, ca parte a programului dedicat sărbătorii Sfintei Parascheva, la care vor fi aduse și moaștele Sf. Pantelimon. Invitații evenimentului sunt părintele Dragoș Bahrim și Dragoș Mîrșanu de la Centrul de Studii Patristice…
Vremea este predominant frumoasă în cursul zilei de marți, cu valori termice mai ridicate decât mediile din anii anteriori în această perioadă, dar organizatorii îi sfătuiesc pe pelerini să aibă haine groase la ei, deoarece la sfârșit de săptămână vremea se va răci. Reprezentanții Arhiepiscopiei și ai Jandarmeriei le-au recomandat pelerinilor să-și aducă îmbrăcăminte groasă,…
Filiala din Cluj-Napoca a Academiei Române aniversează anul acesta 75 de ani de la înființare. Cu această ocazie, vineri, în Aula Magna a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, va avea loc o ceremonie festivă, care va marca și deschiderea „Zilelor Academice Clujene”, manifestare ajunsă la cea de-a 37-a ediție. Manifestarea va fi moderată de acad. Doru…
Simpozionul internațional de teologie, intitulat „Pastorația și îngrijirea bolnavilor – misiune și slujire a semenilor”, a început luni la Palatul Patriarhiei. Sesiunea de deschidere a fost moderată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, care a spus despre eveniment că este „un prilej al reflecțiilor teologice şi misionar-pastorale despre slujirea vindecătoare a Bisericii”. Totodată,…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj cu prilejul întâlnirii dintre reprezentanții cultelor religioase din România și cei ai statului român, desfășurată marți la Palatul Episcopal Romano-Catolic din Oradea. „Cooperarea dintre Stat și Cultele religioase recunoscute este foarte necesară cel puțin în trei mari domenii: educația copiilor și a tinerilor, sănătatea…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis marți un mesaj la deschiderea Simpozionului Internaţional de Teologie Pastorația și îngrijirea bolnavilor – misiune și slujire a semenilor, desfășurat între 7 și 11 octombrie la Palatul Patriarhiei. Mesajul a fost citit de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul, delegatul Părintelui Patriarh Daniel la acest eveniment. Mesajul integral: Simpozionul Internaţional…
„Pelerinii constituie o lumină strălucitoare și cu cât mai multă lumină în ei, cu atât mai multă lumină în noi și mai puțin întuneric în viață și în lume”, a transmis Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei marți, între-un mesaj video publicat la începutul pelerinajului Sfintei Parascheva de la Iași. „Cu mila Domnului, cu iubirea…
Episcopul Ioan Casian al Canadei s-a întâlnit sâmbătă la Montreal cu Preafericitul Părinte Porfirie, Patriarhul Serbiei. Preafericirea Sa a participat la aniversarea a 70 de ani de la înființarea Parohiei Ortodoxe Sârbe „Sfânta Treime” din Montreal. Evenimentul aniversar a debutat sâmbătă cu Sfânta Liturghie la care au participat Înaltpreasfințitul Părinte Mitrofan, Arhiepiscopul Ortodox Sârb de…
Domnul Vasile Timiș, Inspector general în cadrul Ministerului Educației pentru disciplina Religie, a primit luni cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Aradului. Crucea ,,Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni i-a fost înmânată de Arhiepiscopul Timotei, în cadrul consfătuirii profesorilor de religie din județul Arad. Evenimentul a debutat cu un program muzical cu repertoriu religios și…
„Sf. Serghie și Vah sunt modele pentru studenți, pentru profesori, pentru personalul didactic și nedidactic de la facultatea noastră. Ziua de astăzi este dedicată acestor mari mucenici ai Mântuitorului Hristos. Ei nu au fost frați după trup, dar credința în Mântuitorul Iisus Hristos i-a unit pentru totdeauna”, a spus Mitropolitul Irineu al Olteniei. Înaltpreasfinția Sa…
Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași au fost așezate spre închinare marți dimineață în baldachinul din proximitatea catedralei mitropolitane. Procesiunea a fost condusă de Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor. „An de an, Sfânta Parascheva ne adună cu bucurie, cu bunăvoință și cu bună-cuviință, pentru că, dacă în timpul anului rugăciunile pe…
„Secularizarea este peste tot în lumea aceasta. De aceea, trebuie să fiți modelele acestor copii. Aveți în fața dumneavoastră această șansă dată de Dumnezeu, pentru că a fi profesor este o harismă, un dar de la Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, vineri, la Consfătuirea anuală a profesorilor de Religie din județul Dolj, desfășurată…
Pelerinii care se vor afla la Iași de sărbătoarea Sf. Cuv. Parascheva vor putea apela la orice oră liniile telefonice de asistență puse la dispoziție de Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Părintele Lucian Apopei, purtătorul de cuvânt al instituției, a anunțat numerele: 0757.57.91.00 şi 0757.03.34.66. Pelerinii vor putea cere informații despre programul slujbelor și al procesiunii,…
„Întâlnirea cu Mântuitorul Hristos schimbă cursul firesc al curgerii vieții noastre”, a explicat duminică Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania la Sfânta Liturghie, oficiată în Parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie” din Aosta. Vizita Arhiereului vicar al Episcopiei Italiei a avut loc în contextul în care parohia a aniversat 14 ani de la înființare. Preasfinția Sa a…
Pentru al 21-lea an consecutiv, baldachinul Sfintei Cuvioase Parascheva a fost împodobit prin eforturile familiei Ion și Florentina Buștei din București. Împodobirea baldachinului a avut loc luni, întrucât începând de marți dimineață, de la ora 6:00, cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi așezate spre închinare. Florile utilizate anul acesta sunt predominant mov, combinate…
Mănăstirea Putna găzduiește, în perioada 7-8 octombrie, lucrările întâlnirii anuale a Societății Bibliștilor Ortodocși Români (SBOR). În ambele zile, lucrările sunt precedate de participarea la Sfânta Liturghie. Întâlnirea a început cu slujba de Te Deum, oficiată în biserica mare de Arhim. Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii, împreună cu Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, președintele SBOR,…
Ministerul Educației a aprobat, la începutul lunii, cinci noi manuale școlare destinate elevilor din clasa a VII-a care studiază Religia ortodoxă. Acestea sunt publicate la următoarele edituri și au următoarele colective de autori: Editura Didactică și Pedagogică S.A. – autori: prof. Sorina-Mihaela Ciucă și prof. dr. Dragoș-Ioan Ioniță; Editura CD Press – autori: conf. univ.…