Patriarhul Daniel: Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul României și al Catedralei Naționale

„Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul României și al Catedralei Naționale”, a spus Patriarhul Daniel sâmbătă, la Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale. „Avem o bucurie deosebită ori de câte ori săvârșim pomenirea Sfântului Apostol Andrei, dar și când vedem Catedrala ocrotită de el.”

„În Anul Centenar 2018, la sfințirea altarului Catedralei Naționale, a fost adusă în pelerinaj la București mâna dreaptă a Sfântului Apostol Andrei de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Hrișostom de Patras. Atunci Noi am precizat: Capul Sfântului Apostol Andrei a gândit – adică a inspirat – Catedrala, iar mâna lui ne-a ajutat să o ridicăm și să sfințim altarul”, a amintit Preafericirea Sa.

A gândit și a zidit Catedrala Națională

„Noua Catedrală, numită Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, are ca prim hram înălțarea Domnului – Ziua Eroilor, iar al doilea hram Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat Ocrotitorul României, pentru că acest Sfânt Apostol este cel mai aproape de credința poporului român.”

„Sfințirea locului pentru Noua Catedrală Patriarhală din București a făcut în data de 29 noiembrie 2007, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei”, a continuat Părintele Patriarh Daniel.

„Iar în anul 2011, când cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost adus în pelerinaj la București, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, mai întâi a fost înconjurată fundația Noii Catedrale, ca semn de binecuvântare a începutului zidirii Catedralei Naționale.”

Părintele Patriarh Daniel a participat sâmbătă, 30 noiembrie 2024, la Sfânta Liturghie oficiată la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Foto credit: Ziarul Lumina

Preafericirea Sa a amintit și de aducerea capului Sf. Ap. Andrei în România în 1996, la sărbătoarea Sfintei Parascheva de la Iași, și în 2011, într-un pelerinaj care a inclus prezența cinstitului odor la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou de la București, apoi la Sibiu și Alba Iulia, cu prilejul proclamării canonizării a doi mitropoliți ai Transilvaniei: Sf. Ier. Andrei Șaguna, respectiv Sf. Ier. Simeon Ștefan.

„Astfel, Sfântul Apostol Andrei a binecuvântat cu cinstitul său cap Moldova în octombrie 1996, Țara Românească și Transilvania în octombrie 2011”, a subliniat Patriarhul României.

Ocrotește nu doar Biserica Ortodoxă Română, ci și statul român

Manifestarea masivă de credință a românilor cu prilejul acestor evenimente bisericești a constituit un argument puternic în favoarea adoptării în 2012 de către Parlament, la propunerea Patriarhiei Române, a zilei de pomenire a sfântului ca zi de sărbătoare națională nelucrătoare.

„Prin aceasta, Sfântul Apostol Andrei devine Ocrotitorul României – al statului român – și din punct de vedere legal, nu doar din punct de vedere bisericesc”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.

Decizia Parlamentului a venit după două decizii ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1997 și 2001: înscrierea în calendarul bisericesc a sintagmei de Ocrotitorul României alături de numele Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat; respectiv declararea zilei de pomenire a sfântului, 30 noiembrie, drept sărbătoare națională bisericească.

Apostolul Românilor

„Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia lui Hristos multă vreme, se pare că 15-20 de ani a stat în Sciția Mică. Șederea lui îndelungată în această regiune explică de ce numele lui se află în folclorul românesc din Dobrogea de astăzi”, a spus Patriarhul României.

„Există toponimii, denumiri de locuri cu numele său, ca Părâul lui Andrei, Peștera lui Andrei și altele. În tradiția populară avem amintirea Sfântului Andrei cel cu crucea de tei. De asemenea, el este menționat în diferite colinde și cântece populare din Dobrogea. De pildă, este menționată o colindă foarte interesantă în care cineva întreabă pe Sfântul Andrei cine este Moș Crăciun. Și el răspunde: Moș Crăciun e tatăl vostru, e și Dumnezeul nostru.”

„Cu alte cuvinte, Moș Crăciun este personificarea bunătății lui Dumnezeu Tatăl, care a trimis în nume pe Fiul Său cel veșnic, ca să devină Om, pentru mântuirea oamenilor”, a explicat Preafericirea Sa.

O propovăduire discretă

„Sfântul Apostol Andrei a stat mult timp în Sciția Mică și pentru că el nu practica convertirea localnicilor în piețe, ca Sfântul Apostol Pavel, de pildă, care propovăduia mulțimilor adunate în piețele orașelor, ci avea o altă metodă de creștinare”, a mai explicat Părintele Patriarh Daniel.

„Sfântul Apostol Andrei predica Evanghelia în familii creștine, care invitau în casele lor pe alți locuitori, pentru a deveni creștini prin ascultarea Evangheliei predicate de el.”

„Metoda sa misionară era deci una discretă, bazată mai ales pe predicarea Evangheliei în diferite familii sau la mici adunări ale localnicilor, în peșteri, care nu erau considerate ca spații publice, cum erau piețele din orașe”, a continuat Preafericirea Sa.

Moaștele sfântului vor ocroti Catedrala Națională

În final, Patriarhul României a mai amintit că moaștele Apostolului Românilor vor ocroti Catedrala Națională pentru totdeauna, datorită darului făcut de românii ortodocși din diaspora, fiindcă, așa cum a precizat PReafericirea Sa, este ocrotitorul românilor de pretutindeni.

„Recent, în 27 noiembrie 2024, am primit din Italia peroneul piciorului drept al Sfântului Andrei, lungime de 33 centimetri, adus de Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei”, a spus Preafericitul Părinte Daniel.

„Din cele expuse până acum, înțelegem că Sfântul Apostol Andrei iubește poporul român, ajută Biserica Ortodoxă Română și pe românii de pretutindeni să păstreze credința apostolică primită de la el.”

„De aceea, la final, dorim să felicităm pe toți cei ce poartă numele de Andrei, Andreea sau derivate, rugându-ne Domnul Iisus Hristos și Sfântului Apostol Andrei să le dăruiască tuturor ani mulți cu sănătate și fericire, pace și bucurie, precum și mult ajutor în toată fapta bună, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor”, a încheiat Patriarhul României.


Părintele Patriarh Daniel a participat sâmbătă, în ziua de pomenire a Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, la Sfânta Liturghie oficiată la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

Vezi și:

Foto credit: Arhiva Basilica.ro (deschidere articol – imagine de la sfințirea altarului Catedralei Naționale, 2018)


Știri recente