Episcopul vicar Sofian Brașoveanul al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului a săvârșit sâmbătă seară slujba Privegherii în cinstea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la altarul exterior al Catedralei Patriarhale. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, condus de Arhidiaconul Mihail Bucă. Slujba a fost transmisă live de Televiziunea Trinitas…
Anul 2026 a fost declarat Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame) în Patriarhia Română. Decizia a fost aprobată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru de vineri, 25 octombrie. Anul omagial al pastorației familiei creștine Pastorația familiei creștine revine…
În predica rostită sâmbătă de la altarul exterior al Catedralei Patriarhale din București, Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscop de Noua Justiniana și al Întregului Cipru, a vorbit despre suferință. Arhiepiscopul Ciprului a evidențiat motivele pentru care oamenii lui Dumnezeu întâmpină greutăți și dureri în viață. De asemenea, Preafericirea Sa a făcut o paralelă între viața Sfântului…
„Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, cel ce a mers cu mărturisirea până în capăt, până când i s-a luat viața. Mărturisirea noastră pe care o facem astăzi nu pretinde să ne dăm viața, dar pretinde ca prin felul nostru de a fi și noi să-L mărturisim pe Domnul Iisus…
Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscop de Noua Justiniana și al Întregului Cipru, a oficiat Sfânta Liturghie sâmbătă la altarul exterior al Catedralei Patriarhale. De sărbătoarea Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Arhiepiscopului Gheorghe i s-au alăturat în slujire Mitropolitul Nectarie de Kition (Cipru), Mitropolitul Pantelimon de Veria, Naousa și Kampania (Grecia) și doi ierarhi români:…
În ziua de vineri, 25 octombrie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. După încheierea alegerilor de Arhiepiscop Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord și de Episcop Ortodox Român al Irlandei și…
Parohia ortodoxă română „Sfântul Ștefan cel Mare” din Pinerolo, zona metropolitană Torino, Italia, a intrat în posesia lăcașului de cult de secol 18 în care-și desfășoară activitatea din anul 2013. Preotul paroh Ciprian Ghizilă a semnat miercuri actul de achiziție pentru lăcașul de cult și complexul parohial adiacent, format din două garsoniere și un spațiu…
Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscop de Noua Justiniana și al Întregului Cipru, slujește de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie la Catedrala Patriarhală din București. În predică, reflectând la jertfa sfântului serbat, Arhiepiscopul a făcut o paralelă la drama prin care trece poporul ortodox din Cipru. „Poporul român trăiește într-o țară liberă și, mai mult ca sigur,…
Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a avut loc la altarul exterior al Catedralei Patriarhale. Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Gheorghe de Noua Justiniana și al Întregului Cipru, împreună cu Mitropolitul Nectarie de Kition, Mitropolitul Pantelimon de Veria, Naousa și Kampania, Episcopul Siluan al Ungariei și cu Episcopul vicar Timotei Prahoveanul…
În preajma datei de 26 octombrie se împlinesc 400 de ani de la nașterea Sfântului Ierarh Dosoftei, mare cărturar și mitropolit al Moldovei. Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în apropierea datei de 26 octombrie, motiv pentru care a primit numele de Dimitrie. Tânărul a învățat de la cei mai renumiți…
Excelența Sa Laura Popescu, Ambasadoarea României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a transmis vineri Agenției de știri Basilica un mesaj cu prilejul alegerii primului ierarh al recent-înființatei Arhiepiscopii a Marii Britanii și Irlandei de Nord. „Am aflat cu mare bucurie vestea alegerii Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al…
„Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este un mare trezitor de conștiințe. El a fost un mare propovăduitor al lui Hristos, care a întors cetatea de la păcate cu prețul vieții lui. Pentru aceasta, îl vedem că ne cheamă astăzi și pe noi la înnoirea noastră duhovnicească”, a spus vineri Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.…
Arhid. Mihail Bucă, fondatorul Grupului psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, ne-a acordat un interviu la cald, în timpul sărbătorilor prilejuite de pomenirea Sf. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Protopsaltul a vorbit despre evoluția muzicii bizantine în Biserica Ortodoxă Română după comunism, despre aspectul duhovnicesc al cântării bisericești și despre legătura puternică pe care o are…
Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscop de Noua Justiniana și al întregului Cipru, a efectuat vineri o vizită la Mănăstirile Ghighiu și Caraiman din județul Prahova. Arhiepiscopul Gheorghe al Ciprului se află zilele acestea în România pentru a participa la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou din Capitală. Cu această ocazie, Întâistătătorul Bisericii Ciprului a adus spre închinare…
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat vineri seară slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la altarul exterior al Catedralei Patriarhale. Din sobor au făcut parte clerici din administrația patriarhală și din conducerea Facultății de Teologie din București. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian…
Aproximativ 259.000 de români își serbează ziua onomastică de sărbătorile Sfinților Dimitrie. Potrivit Direcției pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date din cadrul MAI, 227.000 de bărbați poartă numele de Dimitrie, sau alte nume derivate din acesta. Cel mai frecvent nume masculin este cel de Dumitru, fiind purtat de peste 210.000 de bărbați. Din…
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Dumitru Stăniloae” din Brașov a organizat joi, la Biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din oraș, simpozionul „Teologie și Sfințenie, chipul iconic al Sfântului Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae”. Elevii s-au întâlnit cu Mitropolitul Laurențiu al Ardealului și au prezentat referate despre ocrotitorul instituției lor de învățământ, recent canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii…
Basilica.ro a avut ocazia să arunce o privire în atelierul unde se scrie tomosul pentru proclamarea canonizării Sfântului Macarie Protopsaltul, act care va fi prezentat în mod solemn duminică la Catedrala Patriarhală. Artistul care face tomosurile de canonizare este Costel Nacu, inspector eparhial la Sectorul Patrimoniu și Pictură Bisericească al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Munca sa, văzută…
„Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toată binecuvântarea pe care a revărsat-o asupra mea, pentru anul acesta de slujire. Sunt cel din urmă hirotonit și Dumnezeu așa a rânduit prin lucrarea Sfântului Duh să poposesc în cea mai tânără eparhie nu doar a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, ci din cuprinsul Patriarhiei Române”, a…
„Îmi asum această responsabilitate, sunt foarte recunoscător, dar în același timp sunt copleșit”, a declarat Preasfințitul Părinte Atanasie vineri, după ce a fost ales în demnitatea de Arhiepiscop al Marii Britanii și Irlandei de Nord. „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române mi-a acordat vot de încredere pentru a începe misiunea într-o eparhie unde se află…