„Nașterea lui Hristos este începutul nașterii noastre întru veșnicie, prima răsuflare de libertate și curăție, prima glăsuire de bucurie și nădejde după ce am ieșit din pântecele nefiresc în care ne ținuse păcatul și neascultarea”, a transmis Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie în scrisoarea pastorală adresată de sărbătoarea Nașterii Domnului.
Înaltpreasfinția Sa explică faptul că Mântuitorul Hristos, prin harul divin, a îndumnezeit natura umană, ridicând-o spre desăvârșirea spirituală.
„Prin harul firii Sale divine, Mântuitorul Hristos Și-a îndumnezeit firea omenească şi dorește să înfăptuiască același lucru și cu noi, atunci când ne împărtăşeşte harul Său. El vrea să-i ridice la măsura desăvârşirii spirituale, la care a adus umanitatea Sa, pe cei ce se împărtășesc cu El prin Sfintele Taine”.
Taina Nașterii Domnului – Înnoirea Firii Omenești
Nașterea Domnului reprezintă un moment de o importanță spirituală deosebită, în care Dumnezeu se face om pentru a înnoi întreaga fire omenească. Această taină adâncă nu doar că marchează venirea Fiului lui Dumnezeu în lume, dar este și începutul restaurării omului, afectat de păcat.
„Taină minunantă și preaslăvită se descoperă înaintea ochilor noștri duhovnicești, pentru că Nașterea Domnului este înnoirea firii omenești. Fiul lui Dumnezeu este Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul, care vine în lume (Ioan I, 7-9). De aceea, strălucirea Naşterii Sale luminează şi aprinde inimile noastre de flacăra bunătății lui Dumnezeu, a bunăvoirii dintre oameni (Luca II, 14)”.
„Dacă păcatul aduce întuneric în mintea şi în inima omului, harul este cel care alungă întunericul necunoștinței, sălășluind mângâierea și bucuria pe care le aduce Fiul lui Dumnezeu prin Nașterea Sa și Își revarsă bunătatea în oameni. Darurile lui Dumnezeu sunt pline de bunătate, însă felul și măsura lor sunt percepute diferit, în funcție de viața duhovnicească a fiecăruia în parte”.
Răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu
Înaltpreasfinția Sa mai subliniază că, bunătatea lui Dumnezeu, manifestată prin Nașterea Domnului, așteaptă răspunsul omului, care este chemat să reflecte iubirea divină prin faptele sale. Această chemare devine prilej de sfințire a vieții, invitând la smerenie și milostenie.
„Bunătatea lui Dumnezeu așteaptă răspunsul omului la iubirea Lui și, de aceea, să privim aceste zile de sărbătoare drept un prilej de sfințire a vieții, depărtându-ne de lucrurile întunericului și, smerindu-ne înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, pentru dragostea Celui născut în ieslea Betleemului, să fim blânzi și fără răutate și să devenim mâinile milostive ale lui Dumnezeu în toată lucrarea cea bună”.
„Nu cere Dumnezeu de la noi lucruri cu neputință de îndeplinit, ci fapte de milostenie și întrajutorare, de întărire în credință a celor descumpăniți, cuvânt bun izvorât din bunătatea inimii, întrucât, cu un cuvânt bun și pe cel rău îl faci bun, iar cu un cuvânt rău și pe cel bun îl faci rău, după cum învață Sfântul Macarie Egipteanul în Pateric”.
„Bucuria Praznicului Nașterii Domnului și începutul noului an reprezintă, așadar, un fericit prilej de înnoire și deschidere a minţii noastre pentru Dumnezeu şi pentru aproapele”, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.
Centenarul Patriarhiei Române – prilej de mulțumire și recunoștință
În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie amintește faptul că în 2025 se împlinesc 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române și 140 de ani de la dobândirea autocefaliei.
„Cu prilejul centenarului înființării Patriarhiei Române suntem chemați să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra clerului și credincioșilor în acest trecut secol, cunoscând lucrarea mărturisitoare și sfințitoare a Bisericii Ortodoxe Române”.
Mesajul integral poate fi lecturat aici.
Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului