La o dezbatere organizată miercuri de Institutul Cultural Român (ICR), președintele instituției a subliniat relevanța jurnalismului cultural ca element esențial în a permite publicului larg accesul la cultură. De asemenea, a vorbit despre lansarea programului anual de burse în România, dedicat jurnaliștilor culturali străini, informează Agerpres. Cultura reprezintă o provocare continuă într-o lume aflată în…
Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a publicat, la finele anului trecut, „Viața și Acatistul Sf. M. Mc Ioan cel Nou de la Suceava” în ediție bilingvă (română-ucraineană). Publicația a fost prezentată deja la numeroase evenimente culturale din țară și din regiunea Cernăuți. „Cartea a fost tipărită în 5.000 de exemplare, fiind menită să…
Biserica fostei Mănăstiri Precista din Târgu Ocna va fi restaurată cu fonduri primite de la Institutul Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice. Proiectul este finanțat în proporție de 90% și se așteaptă ca lucrările de restaurare să se încheie până la finalul anului. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Precista din Târgu Ocna, monument istoric…
Preotul Sorin Șelaru, directorul Reprezentanţei Patriarhiei Române la Bruxelles, a participat marţi la o masă rotundă pe tema Cum înțelegem unitatea creștină în practică? (How Do We Understand Christian Unity în Practice?) unde a subliniat că acest lucru trebuie să reprezinte o grijă permanentă pentru fiecare credincios. Evenimentul a reprezentat un dialog între părintele Sorin…
Tezaurul Bibliotecii Academiei Române este protejat de incendii prin dotarea clădirii cu echipamente moderne cu gaz inert (gaz curat), folosit pentru spații culturale la nivel internațional. Potrivit unui studiu, în România se petrec 19 incendii pe zi, motiv pentru care publicațiile esențiale ale poporului român, manuscrisele și colecțiile numismatice și heraldice au fost puse la…
Episcopul Oradiei l-a comemorat marți pe Episcopul Ioan Papp al Aradului, la un secol de la trecerea în veșnicie. Supranumit Episcopul Marii Uniri, Ioan Papp, a fost înmormântat lângă altarul Bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul natal Pocioveliște, județul Bihor. La finalul Liturghiei, chiriarhul a săvârșit o slujbă de pomenire în cadrul căreia…
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat luni Sfânta Liturghie la hramul bisericii din incinta Spitalului de recuperare din Pitești. Lăcașul de cult este închinat Sfântului Maxim Mărturisitorul și Sfântului Ierarh Nicolae. La slujbă au participat atât cadre medicale, cât și pacienți internați în cadrul instituției. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a evidențiat…
Episcopia Caransebeșului, prin Departamentul de tineret, organizează în perioada 9-15 februarie tabăra de creație „Credință și artă pentru toți”. Proiectul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani și se va desfășura la o pensiune de pe malul Dunării, din apropierea orașului Moldova Nouă. Programul taberei include ateliere de iconografie și sculptură…
Scriitoarea Aspazia Oțel Petrescu, mărturisitoare a Ortodoxiei în timpul regimului comunist, a trecut la cele veșnice în urmă cu șapte ani, în data de 23 ianuarie 2018. „A mărturisit și apărat Ortodoxia cu prețul libertății sale în timpul regimului comunist ateu. Autentică personalitate morală, deținută politic în perioada 1948-1962, doamna Aspazia Oțel Petrescu va rămâne…
Credincioșii parohiei românești din Gijon-Oviedo, Spania, au decis să serbeze hramul Sfântului Antonie cel Mare într-un mod caritabil: participând la o campanie de donare de sânge. Sfântul Antonie cel Mare a fost prăznuit vineri, în 17 ianuarie, însă pentru că oamenii lucrează în timpul săptămânii, sărbătorirea hramului s-a prelungit până duminică. Având drept pildă Evanghelia…
Revenim cu selecția zilnică de 5 știri esențiale din ziua precedentă. Începe și astăzi dimineața cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Până la deschidere, Catedrala Națională trebuie să fie sigură: Cum funcționează ușile în caz de incendiu Pentru a rămâne deschisă publicului după sfințirea mare, Catedrala Națională trebuie să îndeplinească toate normele de siguranță…
La Schitul „Sf. Ier. Modest” din Cotenești, comuna argeșeană Stoenești, se construiește un paraclis închinat Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou. Egumena Anastasia a petrecut câțiva ani la Mănăstirea Nea Makri, locul muceniciei sfântului și unde se păstrează moaștele sale întregi. „Cunoscându-l mai de aproape pe acest mare Sfânt Efrem cel Nou, trăindu-l, văzându-i toate…
Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu a fost pomenită sâmbăta trecută la Roman – atât la Catedrala Arhiepiscopală, cât și la locul de veci din Cimitirul Eternitatea. În 23 ianuarie se împlinesc șapte ani de la trecerea ei la cele veșnice. Comemorarea a fost organizată de slujitorii catedralei împreună cu reprezentanții Fundației Creștine „Părintele Arsenie Boca”. Mărturisitoarea…
Parohia Aosta a găzduit marți întâlnirea duhovnicească a clericilor români din regiunea italiană Piemonte, la care principalul invitat a fost Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei. Printre participanți s-au numărat preoții protopopi Cristian Ștefan, Marius Floricu, Aurel Florin Țuscanu și Alin Iarca, dar și Consulul General al României la Torino, Excelența Sa Cosmin…
Ministrul Afacerilor Externe și al Comerțului din Ungaria, Peter Szijjarto, s-a întâlnit luni cu ministrul român al Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru a stabili 4 noi puncte de frontieră, după intrarea României în Schengen. În urma discuțiilor avute cu Peter Szijjarto, Sorin Grindeanu spune că ambele țări au decis construirea unor noi drumuri de legătură între…
Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei s-a întrunit marți, la Centrul Eparhial din Madrid, unde au fost prezentate rapoartele de activitate pe anul 2024. Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, urmată de o slujbă de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Teofil…
Arhiepiscopul ales Atanasie al Marii Britanii și Irlandei de Nord a oficiat luni slujba Vecerniei în limba italiană la Bazilica „San Paolo Fuori le Mura” din Roma, lăcaș de cult unde se află mormântul Sfântului Apostol Pavel. Din sobor au făcut parte numeroși clerici români din zona Lazio. În încheiere, Preasfinția Sa a rostit un…
Pentru a rămâne deschisă publicului după sfințirea mare, Catedrala Națională trebuie să îndeplinească toate normele de siguranță prevăzute de autoritățile abilitate. Una dintre cele mai importante este asigurarea evacuării în caz de incendiu. Fiind vorba de un spațiu în care pot încăpea aproximativ 5.000 de persoane, evacuarea sigură este o provocare. De aceea, a fost…
Preselecțiile Corului bărbătesc „Cantus Domini” au loc în data de 29 ianuarie, la Biserica „Precupeții Noi” din București, de la ora 18:00. Vocile căutate sunt: tenor (vocea 1 și 2), bariton și bass-bariton. Probele pentru a fi admis ca nou membru constau în vocalize, o lucrare vocală la alegere, precum şi solfegiu la prima vedere.…
Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) îi invită pe credincioși să participe la sărbătoarea Sf. Grigorie Teologul, care este cinstit în mod deosebit la Biserica „Sf. Ecaterina” – Paraclis universitar din Capitală. Vineri, în ajunul zilei de pomenire a sfântului, un fragment din moaștele sale va fi adus de la Reședința Patriarhală și așezat spre cinstire,…