Fundația Filantropia Timișoara, membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, a dăruit miercuri lemne de foc pentru 25 de vârstnici vulnerabili. Acțiunile de sprijin continuă în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Desfășurată sub sloganul „Dăruim DRAGOSTE celor care ne-au dăruit VIAȚĂ!”, campania a ajutat până în prezent peste 800 de vârstnici din mediul…
Fundația „Gheorghe Țițeica” și Liceul Teoretic „Șerban Cioculescu” au organizat marți, în ajunul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, a doua ediție a conferinței „Drepturile tinerilor și provocările societății contemporane”. Desfășurat la Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, evenimentul a reunit reprezentanți ai Episcopiei Severinului și Strehaiei, autorități județene și locale, reprezentanți ai societății civile…
Lucrările de restaurare a Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina și Sfântul Martin” din Tours avansează semnificativ. Recent, au fost restaurate vitraliile și porțiuni din fațada principală. Lăcașul de cult a fost achiziționat de comunitatea românească în urmă cu 15 ani, cu sprijinul Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale. Lucrările au fost începute în urmă…
„Retrospectiva anului 1989”, expoziție organizată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în parteneriat cu Agenţia Naţională de Presă Agerpres, poate fi vizitată, începând de luni, la Biblioteca Academiei Române. Vernisarea expoziţiei „Retrospectiva anului 1989″ are loc între două date simbolice, 15 noiembrie şi zilele Revoluţiei din decembrie 1989, a remarcat Daniel Şandru, preşedintele…
În contextul anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, Basilica.ro prezintă o selecție cu gânduri ale Cuvioșilor de la Optina, despre îndurarea bolilor. Mănăstirea Optina este una dintre cele mai mari vetre monahale din Răsăritul Creștin. Situat în Rusia Centrală, la 80 de mile de Moscova, așezământul monahal este cunoscut pentru mulțimea de părinți cuvioși…
Intrarea în biserică a Maicii Domnului „este o sărbătoare plină de înțelesuri duhovnicești, mai ales că ea se află la șapte zile de la începutul Postului Nașterii Domnului”, a spus joi Patriarhul Daniel. „Maica Domnului este model de pregătire duhovnicească pentru Nașterea lui Hristos.” „Templul din Ierusalim era o preînchipuire, sau o prefigurare, a Bisericii…
Site-ul oficial al proiectului-pilot Hristocentric, care unește domeniul medical cu cel teologic în scopul înțelegerii și vindecării persoanei umane, a fost lansat la începutul lunii noiembrie, în cadrul festivalului Quo Vadis de la Iași. Inițiativa este una interdisciplinară bidirecțională care își propune atât integrarea principiilor creștin-ortodoxe în practica psihoterapeutică, cât și formarea unei înțelegeri psihologice…
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București organizează, marți, 26 noiembrie, o conferință națională despre impactul tehnologiei în viețile oamenilor. Intitulată „Provocări și oportunități contemporane: Interconectarea prin tehnologie și tipurile de impact la diferite vârste, de la copilărie la vârsta a treia”, manifestarea va avea loc în Amfiteatrul „I. G. Coman” al instituției de…
Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a vorbit despre creșterea și educația corectă a copiilor, joi, în contextul sărbătorii Intrarea în biserică a Maicii Domnului, la Catedrala Patriarhală. Menționând că Fecioara Maria a fost educată de mică, de către femei văduve şi evlavioase, la școala Templului din Ierusalim, PS Paisie a spus că sărbătoarea de astăzi…
De sărbătoarea Sfântului Grigorie Decapolitul, 19 ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, acolo unde se păstrează moaștele întregi ale cuviosului. Din soborul de ierarhi prezidat de Mitropolitul Irineu al Olteniei a făcut parte și Mitropolitul Naum de Ruse din Biserica Ortodoxă a Bulgariei. „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul…
Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Treime” din Regensburg a aniversat duminica trecută 35 ani de la înființare. În comunitate au slujit cu această ocazie Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord împreună cu Episcopul Sofronie al Oradiei. La predică, Episcopul Oradiei s-a adresat credincioșilor vorbindu-le despre textul evanghelic duminical, Pilda bogatului căruia i-a rodit…
Doi dintre preoții mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul regimului comunist ateu sunt comemorați de Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Se împlinesc, joi, 106 ani de la nașterea părintelui Constantin Galeriu și 18 ani de la plecarea în veșnicie a părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Unul a făcut muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, celălalt a trecut…
Ziua mondială a televiziunii este serbată anual în data de 21 noiembrie, încă din anul 1996. Televiziunea continuă să fie cea mai mare sursă de consum video. Deşi dimensiunile ecranului s-au schimbat, iar oamenii creează, postează, difuzează şi consumă conţinut pe diferite platforme, în întreaga lume numărul caselor în care se găsesc televizoare continuă să…
Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, aniversează joi împlinirea vârstei de 65 de ani. Ierarhul s-a născut în 21 noiembrie 1959, în Brădești, județul Buzău. A urmat Școala Generală din Bușteni, județul Prahova, după care doi ani la Liceul Mefin din Sinaia; A urmat cursurile Seminarului Teologic din București (1976-1981) și ale Institutului Teologic de Grad…
Numărul infracțiunilor motivate de ura împotriva creștinilor a crescut exponențial în Europa, conform celui mai recent raport publicat de Observatory on Intolerance and Discrimination against Christians in Europe (OIDAC). Anul trecut, în 35 de țări europene monitorizate au fost identificate 2.444 de astfel de infracțiuni, între care 232 de atacuri. Cele mai multe au fost…
Mâncarea comandată de parizieni prin aplicația Uber Eats va fi livrată în pungi de hârtie fabricată din frunze căzute, informează Agenția de presă BucPress. Tehnologia de obținere pe această cale a celulozei din care se fabrică hârtia a fost patentată de Valentin Frecika, un tânăr născut la Sălcița, comuna Hust, Ucraina. Celuloza pe care el…
Corul „Haris” al Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a făcut un turneu în nordul Spaniei, unde a cântat în orașe din ținutul cunoscut sub numele de Țara Bascilor. Opt elevi ai instituției de învățământ, coordonați de profesorii Răzvan-Gabriel Sarafim și Vasile Postolachi, au cântat colinde la Catedrala Romano-Catolică și Seminarul Episcopal…
De sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie, oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și…
Lucrările de reconstrucție a bisericii românilor din Boian, Canada, avansează: a început lucrul la turle. Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Willingdon (Boian), Canada, a postat luni o serie de fotografii cu stadiul lucrărilor de reconstrucție începute recent după ce, anul trecut, un incendiu a mistuit biserica parohială – cel mai vechi lăcaș de cult al…
Scena Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București a găzduit luni seară prima reprezentație a unei producții teatrale independente dedicate soției unui sfânt. Ana Calciu o interpretează pe monahia Platonida, soția Sf. Voievod Neagoe Basarab, în piesa „Despina Doamna. Cronica unui destin”. „Ceea ce vedem are la bază un jurnal în care ea și-a mărturisit…