Eparhii

Expoziție de icoane pe sticlă la Tulcea

basilica.ro

În foaierul Teatrului Jean Bart din Tulcea a avut loc joi 30 mai a.c. vernisajul unei expoziții de icoane pe sticlă realizate de elevii Seminarului Teologic „Sf. Ioan Casian” din Tulcea conduși de prof. Adrian Pal.

În deschiderea manifestării Preasfinția Sa Visarion episcopul Tulcii a rostit un cuvânt de binecuvântare arătând însemnătatea icoanei pe sticlă în spiritualitatea românească, felicitându-i pe tinerii iconari. „Ne bucurăm că meșteșugul icoanei pe sticlă a descălecat din Transilvania și în Dobrogea, aducând cu el frumusețea chipurilor, varietatea scenelor și bogăția culorilor care înnobilează orice icoană specifică acestui gen ” a spus Preasfinția Sa.

Au mai luat cuvântul prof. Adrian Pal, dna. insp. de specialitate Monica Buhai și preacucernicul părinte Justinian Neculai, directorul Seminarului.

Grupul coral „Carpe in Deum” al elevilor seminariști au prezentat apoi un miniconcert de cântări pascale, după care a avut loc premierea laureaților.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5