Eparhii

Expoziție de icoane la Muzeul de Istorie din Târgu Jiu

basilica.ro
Expoziție de icoane la Muzeul de Istorie din Târgu Jiu

Sub genericul „Lumină din Lumină”, Muzeul de Istorie din Târgu Jiu găzduiește săptămâna aceasta o expoziție de icoane a elevilor de la Secția Patrimoniu a Liceului de Teologie „Sfântul Nicodim”. După cum ne-a precizat prof. diacon Nicușor Lăzărică, vernisajul expoziției a avut loc marți, 30 aprilie, în prezența profesorilor și elevilor de la Liceul Teologic, a reprezentanților instituției gazdă și ai Facultății „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

În cuvântul rostit cu acest prilej, profesor Gheorghe Plăveți, coordonatorul expoziției, a vorbit despre greutatea creării unei icoane, despre faptul că pe lângă obișnuitele canoane de întocmire a unei icoane, este nevoie de post, rugăciune și o viață curată din partea iconografului. „Icoana este o fereastră spre cer, iar cel care o creează trebuie „să vadă pe Dumnezeu în trup”, trebuie să trăiască cu îngerii pentru a putea să-L zugrăvească pe Dumnezeu, iar elevii noștri, prin aceste preafrumoase icoane, ne demonstrează că harul lui Dumnezeu îi însoțește în activitatea lor”, a precizat prof. Plăveți.

În încheierea manifestării, Corului Liceului Teologic „Sfântul Nicodim” a interpretat un scurt program ce cântece religioase specifice acestei perioade prepascale. Expoziția va rămâne deschisă publicului larg până în a doua duminică după Sfintele Paști (Duminica Sfântului ASpostol Toma).

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5