Diaspora

Episcopul Mihail a binecuvântat lucrările la o nouă sală social-culturală a unei parohii românești din Noua Zeelandă

Cristian Damian
Foto creditEpiscopia Australiei și Noii Zeelande

Episcopul Mihail al Australiei și Noii Zeelande a binecuvântat luni lucrările la o nouă sală social-culturală a Parohiei „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, aflată în etapa finală a lucrărilor.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, împreună cu părintele paroh Mircea Mihai Corpodean și cu părintele Ovidiu Motofelea, de la Parohia „Sfântul Gheorghe” din Hamilton.

Ierarhul a subliniat locul crucii în viața creștinului, arătând necesitatea păstrării credinței și a legăturii cu Biserica, inclusiv în comunitățile românești din diaspora.

Un nou spațiu pentru comunitate

Sala social-culturală, realizată cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, va completa infrastructura Parohiei din Auckland și va găzdui activități pastorale, catehetice, educaționale, culturale și sociale.

Preasfințitul Părinte Mihail i-a felicitat pe cei implicați în realizarea proiectului, evidențiind efortul comunității.

Noul spațiu este destinat întâlnirilor comunității și activităților pentru copii, tineri și familii, contribuind la păstrarea credinței ortodoxe, a limbii române și a tradițiilor românești în rândul generațiilor.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5